Munteanu susține că noul Cabinet de Miniștri va fi stabilit până la sfârșitul săptămânii

Candidatul PAS pentru funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a anunțat că noua componență a Guvernului va fi stabilită în următoarele zile, iar procesul de selecție este deja în desfășurare. Acesta a precizat că în echipă s-ar putea regăsi atât fețe noi, cât și actuali miniștri care și-au exprimat dorința de a continua mandatul.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 21 octombrie 2025, 09:47
AM

Într-o apariție la un post privat de televiziune, afiliat guvernării, Munteanu a subliniat că două criterii vor sta la baza deciziilor privind viitorii membri ai Executivului: competența profesională și integritatea. El a menționat că discuțiile cu miniștrii actuali au fost pozitive, iar mulți dintre ei și-au manifestat motivația de a rămâne parte a echipei guvernamentale, scrie SafeNews.md.

„E important să construim un guvern solid, adaptat nevoilor actuale ale țării. Nu vin cu o listă prestabilită. Consultările sunt în plină desfășurare și doar după încheierea lor vom anunța componența finală”, a declarat Munteanu.

Acesta a confirmat că a avut întrevederi și cu premierul în exercițiu, Dorin Recean, subliniind că tranziția se face în mod responsabil și cu accent pe continuitatea reformelor.

Munteanu a lăudat activitatea echipei guvernamentale din ultimii patru ani, apreciind dinamismul și implicarea de care a dat dovadă. Totodată, el a vorbit despre necesitatea unei etape noi, de consolidare a instituțiilor și de ajustare a politicilor publice la provocările actuale.

Noua echipă guvernamentală urmează să fie prezentată oficial după încheierea rundelor de consultări.