Maia Sandu a discutat cu reprezentanții sindicatelor planul de creștere economică a R.Moldova, susținut finanicar de UE
Maia Sandu a avut, astăzi, o întrevedere cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor cu care a vorbit despre transformarea Republicii Moldova în drumul său spre Uniunea Europeană. Discuțiile au vizat și planul de creștere economică, elaborat de Guvernul de la Chișinău și susținut financiar de UE.
Sandu a menționat că avem nevoie de o creștere economică sustenabilă pentru a moderniza R. Moldova, pentru a reconstrui infrastructura și consolida instituțiile statului cu pași mai rapizi.
Sprijinul financiar anunțat de Comisia Europeană presupune investiții majore în toate domeniile strategice și va aduce beneficii concrete pentru cetățeni: zeci de mii de locuri de muncă noi, sprijinirea înființării a 5000 de afaceri noi și susținerea a 25000 de afaceri mici, canalizare și colectare modernă a deșeurilor pentru 1,5 milioane de oameni, construirea podurilor peste Prut și a unei autostrăzi care va conecta Republica Moldova, România și Ucraina, construirea a două spitale mari regionale la Cahul și Bălți, împădurirea a 63000 de hectare.
Acest plan de investiții, fără precedent, va impulsiona economia noastră și va genera locuri de muncă, dar este și o recunoaștere a progresului realizat în ultimii ani.
„Avem sprijin pentru a ne dezvolta, în următorii ani e nevoie de multă muncă și unitate de eforturi pe plan intern pentru ca acest pachet de sprijin financiar să crească bunăstarea tuturor cetățenilor noștri și să ne ajute să modernizăm cu pași rapid toată țara. Să punem umărul fiecare, instituții ale statului, sindicate, patronate, mediul de afaceri, fiecare cetățean în parte la acest plan ambițios. Cu toții ne dorim ca în Moldova să fie locuri de muncă bine plătite și oamenii să aleagă să lucreze acasă”, a declarat Maia Sandu.
(VIDEO) Scandalul blocului de la Buiucani: MAN respinge acuzațiile PAS și invocă o hotărâre de Guvern
Fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din Consiliul Municipal Chișinău respinge acuzațiile PAS privind construcția blocului de pe strada Vissarion Belinski 4 și susține că lucrările sunt efectuate în baza actelor permisive și a documentației prevăzute de lege.
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Christopher Smith, noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova. Discuția s-a axat pe reintegrarea pașnică a țării și securitatea regională.
(VIDEO) Berlinschii cere explicații privind datoria de stat: „De la 69 la 132 de miliarde de lei. Unde au ajuns banii?”
Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii cere autorităților explicații privind creșterea datoriei de stat a Republicii Moldova și modul în care au fost utilizați banii împrumutați și fondurile europene în perioada 2021–2026.