Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 4 septembrie 2026, 22:59
Viorel Cernăuțeanu și Jean-Philippe Lecouffe

Potrivit IGP, printre principalele subiecte abordate s-au numărat schimbul securizat de informații, desfășurarea investigațiilor comune și combaterea grupărilor criminale care își desfășoară activitatea atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele țării.

Viorel Cernăuțeanu a declarat că parteneriatul cu Europol permite autorităților moldovenești să reacționeze mai rapid în dosarele care au o componentă internațională.

„Cooperarea cu Europol ne permite să acționăm mai rapid și mai eficient în dosarele cu componentă transfrontalieră. Schimbul de informații și sprijinul operațional oferit de partenerii europeni sunt esențiale pentru combaterea criminalității organizate, dar și pentru alinierea Poliției Naționale la standardele UE”, a declarat șeful IGP.

Potrivit Poliției, cooperarea dintre cele două instituții a generat deja rezultate în cadrul unor investigații privind fraudele investiționale, infracțiunile asociate utilizării criptomonedelor și traficul de droguri.

Un rol important în această colaborare îl are platforma securizată SIENA, utilizată pentru schimbul de informații între autoritățile de aplicare a legii, precum și participarea Poliției Naționale la EMPACT, platforma europeană dedicată combaterii amenințărilor grave și criminalității organizate.

La rândul său, Jean-Philippe Lecouffe a apreciat colaborarea cu autoritățile de drept din Republica Moldova și a reconfirmat disponibilitatea Europol de a continua acordarea sprijinului operațional și analitic.

Potrivit IGP, dezvoltarea cooperării cu Europol urmărește atât consolidarea capacităților Poliției Naționale de combatere a criminalității transfrontaliere, cât și apropierea instituției de standardele europene, în contextul procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Cooperare Poliția din Moldova și Europol
Cooperare Poliția din Moldova și Europol
Cooperare Poliția din Moldova și Europol