Maia Sandu după întrevederea cu Președintele R.Franceze, Emmanuel Macron
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a avut o întrevedere cu Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron.
În urma întrevederii, șefa statului a făcut declarații de presă unde a declarat următoarele:
,,Stimate domnule Președinte Macron, colegi, stimați reprezentanți ai presei, este o plăcere să revin la Paris.
Franța și Președintele Macron, personal, se numără printre cei mai apropiați susținători ai Republicii Moldova. Franța a fost ferm alături de noi în chestiunile de securitate după invazia neprovocată a Rusiei împotriva vecinei noastre, Ucraina.
Franța a fost alături de noi, oferindu-ne sprijin în ultimii doi ani de tulburări, provocate de acțiunile Rusiei. Franța este alături de noi pe măsură ce avansăm în parcursul nostru către aderarea la Uniunea Europeană. Și pentru aceasta, îmi exprim profunda recunoștință domnului Președinte Macron și poporului francez.
Doamnelor și domnilor,
Invazia pe scară largă de către Rusia a vecinei noastre, Ucraina, se află la al treilea an. Dar Ucraina nu renunță. Nici Europa nu ar trebui. Franța și Germania au pus bazele Europei pe care o cunoaștem astăzi, un continent al păcii, solidarității și prosperității. Și chiar această Europă este astăzi asaltată de regimul lui Vladimir Putin. Europa este atacată la Odesa, Herson, Harkov.
Astăzi, Ucraina este în prima linie. Prima linie în lupta pentru Europa, pentru tot ceea ce ne este drag, pentru tot ceea ce susținem ca europeni. Securitatea noastră comună este în joc în Ucraina.
Dacă agresorul nu este oprit, va continua, iar linia frontului se va apropia în continuare. Mai aproape de noi. Mai aproape de voi. Prin urmare, Europa trebuie să prezinte un front unit. Agresiunea trebuie respinsă de o forță puternică. Da, libertatea nu este gratuită, dar a avea în față un agresor încurajat ne va costa și mai mult.
Vă mulțumim, domnule președinte Macron, pentru că rămâneți puternic pentru Ucraina și Moldova. Vă mulțumim pentru efortul vital de a aduce împreună națiunile europene, așa cum ați făcut pe 26 februarie, pentru a sprijini Ucraina și a restabili pacea durabilă pe continent. Ucraina are nevoie de ajutor acum. Nimic nu este mai urgent decât sprijinirea Ucrainei ca să-l oprească pe agresor.
Noi, în Moldova, știm că obiectivele expansioniste ale Kremlinului se întind dincolo de Ucraina. Acțiunile agresive ale Rusiei de subminare a democrației din Moldova sunt o dovadă în acest sens.
Regimul de la Moscova încearcă să-mi controleze țara prin șantaj energetic, sponsorizarea protestelor, desfășurarea unor campanii de dezinformare, lansarea de atacuri cibernetice, intervenția în alegerile noastre, infiltrarea banilor murdari și chiar încercarea de lovitură de stat.
Întâlnirea noastră cu președintele Macron are loc în contextul unei încercări reînnoite a Rusiei și a reprezentanților săi de a pune presiune suplimentară asupra țării mele. Dar noi stăm drepți.
Moldovenii au dreptul de a-și decide singuri viitorul, iar acest viitor se află în Uniunea Europeană. Sunt recunoscătoare pentru sprijinul constant și neclintit al președintelui Macron în timpul Președinției Franței la Consiliul European în prima jumătate a anului 2022 și la summitul din decembrie de la Bruxelles, care a aprobat începerea negocierilor de aderare.
Solidaritatea Franței este mult mai profundă decât atât. Președintele Macron a inițiat Comunitatea Politică Europeană, care a devenit o platformă importantă pentru țările UE și din afara UE pentru a se reuni și a discuta probleme cruciale cu care se confruntă continentul nostru. El a avut, de asemenea, un rol cheie în înființarea Platformei de Sprijin pentru Moldova, împreună cu Germania și România, care au oferit ajutoare financiare și umanitare pentru țara noastră, în timp ce trebuia să facem față multiplelor crize, ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia.
Astăzi, semnarea acordurilor de apărare și de cooperare economică cu Franța transmite, de asemenea, un mesaj ferm că Moldova este din ce în ce mai puternică, având Franța alături.
Cooperarea noastră în domeniul apărării se intensifică, iar achiziția recentă a unui radar aerian de înaltă performanță este un exemplu. Peste două sute de companii franceze sunt active în Moldova, oferind beneficii reciproce ambelor economii. Pe măsură ce ne vom apropia de UE, știm că implicarea companiilor va crește. Pregătirea pentru aderarea la UE ne consolidează deja economia și ne consolidează rezistența.
Cu sprijinul Franței și al altor parteneri care ne sunt alături, știm că nu suntem singuri. Împreună ne vom asigura că Moldova va fi liberă, va fi pașnică și va fi în Uniunea Europeană.” a declarat Maia Sandu.
(VIDEO) Scandal în Parlament: Costiuc și Carp și-au dorit unul altuia pușcărie. „Musca se învârte în jurul unei cușme”
Lilian Carp și Vasile Costiuc au făcut un schimb acid de replici în Parlament și, într-un final, și-au dorit unul celuilalt răspundere penală pentru presupuse ilegalități. Totul a început cu întrebarea adresată de Costiuc referitor la un dosar mai vechi, în care este vizat.
Ion Ceban propune organizarea unui referendum privind reforma administrației publice locale. Proiectul a fost depus în Parlament
Lideru (MAN), Ion Ceban, a depus în Parlament un proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale. Potrivit inițiativei legislative, referendumul ar urma să aibă loc la 27 septembrie 2026.
(VIDEO) Aliona Drăgănel: Reforma „Restart”, în domeniul Asistenței Sociale, a transferat responsabilități către Chișinău fără acoperire financiară
Șefa interimară a Direcției generale asistență medicală și socială, Aliona Drăgănel, a declarat că reforma sistemului de asistență socială „Restart” a pus o presiune financiară suplimentară asupra municipiului Chișinău, prin delegarea unor competențe fără resursele necesare pentru exercitarea acestora.