O fată de 7 a ani a murit căzând de la etaj, la Bender

O fată de 7 ani a murit căzând de la etajul 4 al unui bloc de locuit din orașul Bender. S-a întâmplat în timp ce copila se afla în locuință cu sora sa geamănă, iar mama lor ieșise pentru scurt timp, transmite IPN.

publicat de Anatol Chirilov
miercuri, 16 august 2023, 14:19
Bender

Ministerul transnistrean de interne precizează că inițial fetele se jucau împreună. Într-un moment, una dintre surori a mers la bucătărie să bea apă. A văzut fereastra întredeschisă, a deschis-o complet și a urcat pe pervaz. Copila a căzut o suprafață de beton. Traumatismele i-au fost fatale.

Părinții sunt atenționați în repetate rânduri să nu lase copiii nesupravegheați în încăperi cu geamurile deschise. De mici trebuie să li se explice despre pericole la care se pot expune. Pentru a exclude accesul direct la pervaz, în preajmă nu va fi pusă mobilă sau alte obiecte pe care copiii pot urca. Mânerele ferestrelor trebuie blocate cu mecanisme speciale.

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen

În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.