Rusia amenință NATO cu armele nucleare. Avertisment dur pe fondul crizei din Marea Baltică

Kremlinul a confirmat că a transmis avertismente oficiale către NATO privind riscul unui conflict nuclear, în cazul în care Alianța Nord-Atlantică va încerca să izoleze exclava Kaliningrad, pentru a le reaminti astfel „capetelor înfierbântate" din Europa dispoziţiile politicii Moscovei în cazul unor acţiuni de acest fel.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 30 septembrie 2026, 20:10
Putin

O escaladare directă

Demersul reprezintă o escaladare diplomatică directă, fiind invocată doctrinara militară de descurajare pe fondul tensiunilor din regiunea Mării Baltice, relatează Reuters.

Avertismentul a fost transmis în mod oficial către reprezentanții statelor membre NATO prin intermediul unui document de poziție. În acesta, Moscova detaliază liniile roșii care ar putea declanșa o ripostă militară extremă din partea armatei ruse.

„Este absolut firesc ca diplomaţii noştri să încerce să le readucă aminte capetelor înfierbântate din Europa de politica înscrisă în documentele noastre referitoare la această chestiune", a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, când a fost întrebat de presă despre respectivul document ce cuprinde avertismentul transmis către NATO.

Alianța, acuzată de o „cursă periculoasă și nesăbuită”

În documentul trimis NATO și consultat de Reuters, Moscova a acuzat Alianța de o „cursă periculoasă și nesăbuită” care implică „riscuri ridicate de izbucnire a unui conflict armat direct”. Într-o asemenea eventualitate, se arată în text, Rusia ar putea lovi „chiar de la începutul conflictului centre de decizie în state membre ale alianţei".

„Rusia va fi pregătită să folosească întregul arsenal de forțe și capabilități de care dispune, inclusiv arme nucleare, pentru a-și apăra teritoriul în cazul în care țările NATO vor întreprinde orice tentativă menită să izoleze regiunea Kaliningrad de restul țării”, se arată în nota diplomatică.

Avertismentul a creat îngrijorarea urgentă a Moscovei cu privire la ceea ce a prezentat ca o amenințare NATO tot mai mare la adresa Kaliningradului, un teritoriu rusesc puternic militarizat, situat între Polonia și Lituania și puțin mai mare decât statul american Connecticut.

Rutte sfătuiește Rusia să se abțină

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a răspuns mesajului Rusiei: „Suntem o alianță defensivă. Și oprim amenințările nucleare”.

În răspunsul său scris, consultat de Reuters, NATO a mai declarat că niciunul dintre „exercițiile sau activitățile sale nu reprezintă o amenințare la adresa teritoriului Federației Ruse”.

„Facem apel la Federația Rusă să pună capăt invaziei sale neprovocate și la scară largă a Ucrainei. Îndemnăm Federația Rusă să se abțină de la un comportament din ce în ce mai nesăbuit față de aliați și să înceteze retorica sa nucleară iresponsabilă”, se arată în comunicat.

Întrebat dacă riscul ca armele nucleare să fie folosite împotriva țărilor baltice este acum real, Rutte a declarat la o conferință pe tema apărării de la Bruxelles, găzduită de postul de televiziune Euronews: „Nu, nu este. Putin știe că nu poate niciodată câștiga (împotriva) NATO, așa că nu iau asta în serios”.

Rusia nu se consideră o amenințare pentru Europa

Nikolai Sokov, analist nuclear cu sediul la Viena și fost diplomat rus, a declarat că țărilor occidentale le este din ce în ce mai greu să își intensifice sprijinul pentru Ucraina fără a intra într-o confruntare directă cu Moscova.

Pe lângă avertismentul transmis în privat, ambasadele Rusiei din cel puțin trei țări europene au emis declarații în ultimele trei zile, acuzând NATO că amplifică tensiunile prin exerciții militare și prin planificarea unor scenarii care implică Kaliningradul.

Rusia a respins însă acuzațiile occidentale potrivit cărora ea reprezintă o amenințare pentru Europa.

Declarațiile emise de ambasade afirmau că Rusia nu intenționează să atace țările NATO, dar avertizau că orice agresiune împotriva Kaliningradului – un teritoriu rusesc puternic militarizat, situat între Polonia și Lituania – ar primi cel mai puternic răspuns posibil.

Un „război hibrid” pe continent

Relațiile, deja dificile de la invazia Rusiei în Ucraina din 2022, s-au înrăutățit brusc în acest an, guvernele europene acuzând Moscova că intensifică un „război hibrid” pe continent prin acte precum sabotaj și incendiere.

Rusia neagă acest lucru și respinge declarațiile repetate ale politicienilor occidentali conform cărora se pregătește pentru un posibil atac militar asupra unei țări NATO.

Un diplomat NATO a declarat: „Aș spune că scrisoarea este doar o altă încercare a Rusiei de a intimida europenii și că răspunsul NATO este ferm și responsabil. (Aceasta) reafirmă că nu vom fi descurajați să sprijinim Ucraina.”

Un înalt oficial european în domeniul apărării a declarat: „(Aceasta este) prima dată de la Războiul Rece încoace când Rusia ne amenință în acest fel. Deci este o situație serioasă.”

Sursa: libertatea.ro