Gazul „încălzește inima” separatiștilor de la Tiraspol. Primul deținut politic, scos la libertate, la cererea Chișinăului
Tiraspolul l-a eliberat marți, 11 februarie 2025, pe Anton Malîșev, cetățean al Republicii Moldova. Potrivit asociației Promo-LEX, bărbatul a petrecut doi ani în detenție nelegitimă. Eliberarea deținutului face parte din condițiile îndeplinite de Tiraspol, ca autoritățile constituționale să permită tranzitul gazului spre regiune, informație confirmată de Mariana Sari, comunicatoarea Biroului politici de reintegrare.
„Pe 8 februarie 2023, acesta a fost răpit cu forța și supus unui proces penal la Tiraspol, fiind ulterior deținut în condiții inumane. În această perioadă, sănătatea sa s-a deteriorat grav, fără acces la îngrijiri medicale adecvate. Condițiile precare de detenție au dus la pierdere drastică în greutate și afectarea stării sale generale. Eliberarea lui a fost posibilă datorită eforturilor coordonate ale Biroului pentru Reintegrare, Guvernului Republicii Moldova, reprezentanților misiunilor diplomatice, asociației Promo-LEX”, se arată în comunicatul asociației, scrie Realitatea.MD
Amintim că, o companie din Ungaria, achitată printr-o firmă din Dubai din creditul rușilor, va livra gaz Transnistriei, însă doar până la frontiera cu Republica Moldova. Ulterior, în baza unui acord între Moldovagaz și Tiraspoltransgaz, Chișinăul va furniza gaz regiunii separatiste. Tiraspolul va achita în avans costurile de tranzit.
Totodată, Chișinăul a impus Tiraspolul să întreprindă câteva acțiuni: eliberarea deținuților politici, rezolvarea problemei liceului din Rîbnița, păstrarea televiziunii publice moldovenești în grilă, scoaterea posturilor de control instalate în 2022 (33, dintre care 11 încă sunt active).
(VIDEO) Carolina Bogatiuc: „Republica Moldova lucrează deja cu UE pe toate grupurile de capitole de negociere”
Carolina Bogatiuc, cofondatoare a Inițiativei Europene, explică simplu la ce etapă ne aflăm, de fapt, în procesul de aderare la Uniunea Europeană și face lumină în privința stadiului negocierilor.
Politica fiscală 2027: accize pentru băuturi carbogazoase, produse pirotehnice și vape-uri
Ministerul Finanțelor a lansat consultările publice asupra proiectului politicii fiscale pentru anul 2027. Pe lângă majorarea accizelor la alcool, tutun și produse petroliere, autoritățile propun introducerea accizelor pentru o serie nouă de produse, cum ar fi țigările electronice fără nicotină, băuturi care conțin zahăr și articole pirotehnice, transmite IPN.
(SURSE) Descoperire macabră, la Ocnița. Un bărbat ar fi fost ciopârțit, iar bucăți de cadavru încă sunt căutate de poliție
Poliția a fost alertată, după ce mai multe bucăți de cadavru au fost depistate în dimineața zilei de sâmbătă, 20 iunie, în jurul orei proximitatea orașului Otaci, din raionul Ocnița, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.