La un pas de tragedie. Hainele unui copil au luat foc de la un aragaz, la Cahul
Un minor în vârstă de 11 ani s-a ales cu arsuri după ce hainele acestuia s-au aprins în momentul în care s-a apropiat de un aragaz pornit. Cazul a avut loc în dimineața zilei de 11 mai în localitatea Colibași, raionul Cahul, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Potrivit informațiilor, băiatul s-a apropiat din imprudență de aragaz, hainele sale luând foc de la flacăra arzătorului.
Tatăl acestuia care se afla în apropiere a reacționat imediat și a stins îmbrăcămintea copilului.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de medici care au acordat adolescentului îngrijirile de rigoare, iar ulterior l-au transportat la spitalul raional. În urma incidentului, minorul s-a ales cu arsuri termice pe circa 13-15% din suprafața corpului.
Sistemul de depozit pentru ambalaje, din 2027: Moldovenii ar putea plăti doi lei în plus pentru fiecare sticlă
Introducerea din 2027 a sistemului de depozit pentru ambalajele din plastic, sticlă și metal va determina moldovenii să achite suplimentar circa 2 lei pentru fiecare ambalaj, sumă care va putea fi recuperată doar la returnarea acestuia.
Vremea se schimbă brusc: de luni, temperaturile scad cu până la 8 grade
Vremea se va răci de luni, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 8 grade Celsius. Meteorologii precizează că zona va fi traversată de un ciclon rece din nordul Europei, care va aduce inclusiv ploi de scurtă durată.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen
În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.