Ministrul Energiei anunță că urmează scumpiri la electricitate

Prețul energiei electrice ar putea crește în următoarele luni, în contextul unei posibile majorări a tarifelor pe piața regională, avertizează ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Valul de caniculă care va duce la creșterea consumului de electricitate – în special din cauza utilizării masive a aparatelor de aer condiționat – ar putea declanșa o scumpire accelerată pe bursele din regiune.

publicat de Veronica Ciortan
vineri, 13 iunie 2025, 18:57
Ministrul Energiei anunță că urmează scumpiri la electricitate

Junghietu a subliniat că, până acum, Republica Moldova a beneficiat de tarife plafonate pentru energia electrică din România, menținute în jurul valorii de 400 RON/MWh. Situația se va schimba începând cu 1 iulie, când România va liberaliza complet piața electricității. Această decizie va duce la prețuri instabile, dictate de cerere și ofertă, ceea ce va genera un preț mai mare de achiziție a curentului, scrie Bani.MD.

„Dacă achiziționăm zilnic între 100 și 150 MW din România, o scumpire de doar 50 RON/MWh se resimte puternic. Dacă media de achiziție a fost recent în jur de 120–125 euro/MWh, toate deviațiile pozitive acumulate până acum vor fi cel mai probabil consumate în această vară”, a explicat ministrul.

Potrivit datelor oficiale, termocentralele moldovenești acoperă vara doar 2% din necesarul total de electricitate. Peste 45% din consum este acoperit prin contracte bilaterale cu România și Ucraina, în timp ce energia regenerabilă, în special solară și eoliană, furnizează în unele zile până la 30% din necesar. Restul energiei provine din importuri directe din România.

Deși în ultimii trei ani producția de energie regenerabilă a crescut de opt ori, Moldova nu dispune încă de capacități suficiente de stocare. Asta înseamnă că, în afara orelor de vârf, o parte considerabilă din energia verde se pierde.

În ceea ce privește piața gazelor naturale, ministrul Junghietu a declarat că prețurile ar putea fi revizuite abia în toamnă, după calcularea unei medii anuale ponderate. Deocamdată, prețurile sunt volatile, în special din cauza cererii mari din Ucraina, care își acoperă lipsa de producție afectată de atacuri armate prin importuri masive.

Pentru a evita un nou val de scumpiri, Moldova a stabilit un plafon de achiziție pentru gazele naturale valabil pentru anul gazier 2025–2026. Până la mijlocul lunii iunie, Energocom a achiziționat deja aproximativ 150 de milioane de metri cubi, echivalentul a 20% din necesarul estimat. Obiectivul este ca până la 1 octombrie, începutul noului an gazier, stocurile să fie completate integral.

În prezent, tariful la  energia elecctrică este de 4,10 lei/kWh pentru curentul furnizat de Premier Energy, dar cu o compensație aplicată, consumatorii plătesc efectiv 2,34 lei/kWh până la finalul anului. 4,68 lei/kWh achită consumatorii pentru energia furnizată de FEE Nord (în nordul țării), tarif compensat la 2,84 lei/kWh.

Ministra Catlabuga temperează așteptările fermierilor – Nicio decizie privind plățile directe și politicile fiscale nu a fost încă aprobată

Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că autoritățile continuă consultările cu reprezentanții sectorului agricol și a precizat că solicitările privind introducerea plăților directe per hectar, restituirea integrală a accizelor la motorină și modificările fiscale pentru agricultori sunt încă în faza de analiză.

Guvernul pregătește rectificarea bugetului – Creșterea economică încetinește, iar unele cheltuieli ar putea fi reduse

Ministerul Finanțelor analizează posibilitatea ajustării cheltuielilor bugetare în contextul încetinirii creșterii economice și al impactului generat de criza petrolieră asupra economiei naționale. Declarațiile au fost făcute de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care a precizat că autoritățile se află în proces de revizuire a execuției bugetare și pregătesc o rectificare a bugetului de stat.