Marian Lupu: Respectul pentru cetățeni înseamnă gaz cumpărat la timp, nu improvizații din nou la iarnă
Mișcarea „Respect Moldova” cere Guvernului să acționeze responsabil și să înceapă, de pe acum, procesul de achiziție a gazelor naturale pentru sezonul rece. Este o măsură de protecție economică și socială, care vizează direct stabilitatea prețurilor și siguranța moldovenilor.
„Ultimii ani ne-au arătat cât de vulnerabilă este țara în fața deciziilor întârziate, eronate sau a inacțiunilor. Datele recente, publicate de Biroul Național de Statistică, arată că în 2024, sub conducerea PAS, rata sărăciei absolute a ajuns la 33,6% la nivel național, iar în mediul rural depășește un nivel record de 42%. În acest context dureros, un nou val de scumpiri, cauzat de o proastă gestionare a achizițiilor de gaze, ar adânci și mai mult criza socială. Oamenii nu pot fi din nou victimele nepăsării sau ale calculelor politice. Achiziția din timp a gazului este o decizie elementară de planificare, care poate preveni o nouă criză și un nou val de suferință pentru moldoveni”, menționează președintele formațiunii politice, Marian Lupu, într-o postare pe canalul său de Telegram.
Dânsul cere actualului Executiv să acționeze cu maturitate și responsabilitate de stat, pentru a lăsa o țară stabilă și pregătită pentru iarnă.
„Cetățenii merită respect, merită siguranță, nu să fie din nou prinși la mijloc între schimbările politice și lipsa de viziune”, conchide Lupu.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.