Ziua Naţională a României - Aproape 3.000 de militari vor defila pe sub Arcul de Triumf, printre ei și soldați de la Chișinău
Aproape 3.000 de militari vor defila pe sub Arcul de Triumf de la București, astăzi, de Ziua Naţională a României, la ceremonii urmând să fie prezenţi preşedintele român Nicuşor Dan, premierul Ilie Bolojan, membri ai Guvernului, parlamentari, numeroase alte oficialităţi, reprezentanţi ai corpului diplomatic, scrie presa română.
La paradă va defila și un detașament de pacificatori din Batalionului 22 de Menţinere a Păcii „Căşti Albastre”, precum și din Grupul port-drapel, reprezentat de militarii din Compania Garda de Onoare a Republicii Moldova.
Formaţia Armatei Naţionale a Republicii Moldova este condusă de locotenentul major Boris Răileanu, de curând revenit din misiunea de menținere a păcii EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina. Țara noastră participă la paradele militare de la București din anul 2024.
Evenimente la București dedicate Zilei Naţionale a României:
Începând cu ora 9.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, din Capitala română, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori, în memoria eroilor români care şi-au jertfit viaţa pe câmpurile de luptă pentru împlinirea idealurilor naţionale.
Parada Militară Naţională este programată să înceapă la ora 11.00, în Piaţa Arcul de Triumf.
Vor defila 2.900 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu 220 de mijloace tehnice (dintre care 60 în expoziţie statică) şi 45 de aeronave.
Alături de militarii români vor defila şi 240 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Spania, SUA, precum şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României.
În zona Arcului de Triumf, va fi amplasată o expoziţie de tehnică militară care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale, până la ora 14.30.
Evenimentele din Bucureşti se încheie cu retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, începând cu ora 19.00, pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional - Calea Victoriei, Bd. Regina Elisabeta, bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, Bd. Eroilor Sanitari, str. prof.dr. Gheorghe Marinescu, Şos. Cotroceni, Bd. Iuliu Maniu, bd. Gl. Paul Teodorescu, Bd. Timişoara, sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
La Alba Iulia va avea loc, de la ora 13.15, o ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul „Marii Uniri”.
De la ora 14.00 va avea loc ceremonia militară cu defilare de trupe şi tehnică de luptă în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, cu participarea a peste 1.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Organizaţia Crucea Roşie Română, filiala Alba Iulia, Asociaţia Militarilor Veterani şi Veterenilor cu Dizabilităţi Alba, Asociaţia de Reconstruiri Istorice „Ferdinand I” şi grupul „Pandurii Vladimirescu” din Mehedinţi.
De asemenea, din dispozitivul de defilare vor face parte militari şi tehnică de luptă din Polonia, din cadrul structurilor aliate aparţinând Brigăzii Multinaţionale Sud-Est.
Drapelul naţional va fi arborat luni în toate instituţiile militare din ţară, la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.