Din calea puhoaielor au fost evacuate 30 de persoane inclusiv trei copii
Salvatorii au efectuat peste 300 de misiuni de ajutorarea a oamenilor, deblocare a drumurilor și defrișare a arborilor care prezintă pericol pentru siguranța cetățenilor. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), din calea puhoaielor au fost evacuate 30 de persoane inclusiv trei copii.
Pompierii IGSU au intervenit în 110 cazuri de pompare a apei din subsoluri și gospodării, dar și în 67 de situații unde a fost nevoie de a defrișa arborii doborâți de vânt. În urma intemperiilor au fost afectate 31 de drumuri publice naționale, iar 21 de trasee au fost inundate.
Pentru a preveni riscul inundațiilor în localitățile Sărata Nouă și Seliște din raionul Leova, la barajele lacurilor se întreprind acțiuni de pompare de capacitate înaltă. În localitatea Porumbești, raionul Leova autoritățile în comun cu subdiviziunile MAI au construit două diguri de protecție cu o lungime de peste 20 de metri fiecare, iar în localitatea Dudnic a fost fortificat un dig în zona predispusă la inundații.
Pentru lichidarea consecințelor inundațiilor și ajutorarea populației au fost mobilizați 2459 angajați MAI cu 432 unități de tehnică.
Autoritățile atenționează oamenii despre riscul precipitatiilor abundente și cantitățile mari de apă, astfel îndemnând oamenii să nu pornească la drum și să urmărească avertizările meteo. În situații de risc persoanele pot apela Serviciul 112.
(VIDEO) 5.600 de țigarete, ascunse într-un autocar cu destinația Marea Britanie, depistate la Vama Cahul
Ofițerii Serviciului Vamal au depistat 5.600 de țigarete nedeclarate, ascunse într-un autocar care urma să ajungă în Marea Britanie. Cazul a fost documentat la postul vamal Cahul.
Poliția de Frontieră și-a desemnat cei mai buni angajați în cadrul concursului „Cel mai bun în profesie”
Poliția de Frontieră a desfășurat, în perioada 9–10 septembrie 2026, etapa finală a concursului profesional „Cel mai bun în profesie”, ediția 2026. Competiția a fost găzduită de Direcția regională Vest.
Moldova își retrage temporar angajații de la trei puncte de control comun aflate pe teritoriul Ucrainei
Autoritățile Republicii Moldova vor modifica temporar modul de desfășurare a controalelor în trei puncte de trecere de la frontiera moldo-ucraineană, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile aeriene rusești asupra Ucrainei.