Radu Marian anunță: Moldova nu mai are nevoie de banii FMI, doar de sfaturi
Președintele Comisiei economie, buget și finanțe din Parlament, Radu Marian, afirmă că trecerea Republica Moldova la un acord cu Fondul Monetar Internațional fără componentă de finanțare reprezintă un pas important pentru consolidarea economiei naționale.
Potrivit deputatului, un astfel de acord demonstrează că statul este capabil să își acopere necesitățile financiare din alte surse și să gestioneze deficitul bugetar fără a depinde direct de împrumuturi externe, transmite Bani.MD.
„Faptul că trecem la un acord cu FMI fără finanțare înseamnă că reușim să identificăm bani și resurse din alte surse sau să finanțăm deficitul din cont propriu”, a declarat Radu Marian.
Parlamentarul a menționat că un parcurs similar a fost urmat de mai multe state europene, inclusiv România, care au început cu programe de finanțare și ulterior au trecut la acorduri bazate pe consultanță și monitorizare.
Conform explicațiilor sale, un acord fără finanțare presupune angajamente din partea autorităților de la Chișinău privind implementarea unor reforme economice și fiscale, adoptarea unor modificări legislative și îmbunătățirea managementului financiar al statului.
În schimb, Republica Moldova ar urma să beneficieze de expertiză și suport tehnic din partea FMI, ceea ce ar putea contribui la creșterea încrederii investitorilor în economia țării.
„Atunci când ai un acord cu FMI, chiar și fără finanțare, este un plus pentru reputația ta în fața piețelor internaționale”, a mai declarat Radu Marian.
Republica Moldova a solicitat Fondului Monetar Internațional (FMI) lansarea unei noi programe de cooperare, însă fără componentă financiară. Despre acest lucru a anunțat miercuri șefa reprezentanței permanente a FMI la Chișinău, Svetlana Cerović.
Precedentul program cu FMI s-a încheiat la sfârșitul lunii octombrie trecut, însă Republica Moldova nu a beneficiat de ultimele două tranșe de finanțare, în valoare totală de circa 170 de milioane de dolari. Autoritățile au recunoscut că fondurile nu au fost debursate din cauza neîndeplinirii unor angajamente asumate, în special pe componenta de cheltuieli.
Fiscul nu iartă nici prezervativele! TVA de 20% din 2027
Mănușile medicale, prezervativele, tampoanele, absorbantele și cupele menstruale riscă să fie taxate cu TVA de 20% începând cu anul 2027, după ce aceste produse nu mai figurează în lista bunurilor pentru care proiectul noii politici fiscale păstrează cota redusă de 8%. Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham) cere Ministerului Finanțelor să reintroducă expres aceste categorii în lista produselor taxate cu 8%.
10 milioane de euro amendă pentru bănci în cazuri de spălare de bani. Criptoactivele și fotbalul intră sub control
Amenzi de până la 10 milioane de euro pentru bănci, reguli noi pentru criptoactive și obligații suplimentare pentru cluburile profesioniste de fotbal. Sunt câteva dintre prevederile celor două proiecte de lege elaborate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care propun modificări importante în sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și finanțării proliferării.
Compensații pentru sezonul rece: Guvernul caută fonduri suplimentare și înăsprește criteriile de acordare a sprijinului financiar
Guvernul caută surse suplimentare de finanțare pentru compensațiile la încălzire din viitorul sezon rece, după ce a prevăzut în bugetul de stat doar 550 de milioane de lei. Premierul Vasile Tofan anunță că regulile de acordare vor fi înăsprite, astfel încât banii să ajungă în primul rând la familiile care au cea mai mare nevoie.