Reglări de conturi cu cuțitul între gemeni, la Drochia

Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost înjunghiat de către fratele său cu un cuțit, în urma unui conflict. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23:58, în localitatea Drochia, din raionul cu același nume.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 25 iulie 2023, 12:22
girofar

Este vorba despre doi frați de 41 de ani care s-au luat l-a ceartă, din motive încă necunoscute de anchetă.

Ulterior conflictul dintre cei doi a degenerat într-o bătaie, în urma căreia unul dintre frați a luat un cuțit cu care i-a aplicat celui de-al doilea o lovitură la picior.

Despre acest caz poliția a fost sesizată de către unul dintre vecini. Cel care a fost lovit cu cuțitul a avut nevoie de îngirjiri medicale.

Oamenii legii au inițiat un proces penal în acest caz în cadrul căruia urmează să fie stabilite toate circumstanțele, dar și mobilul conflictului dintre cei doi gemeni.