Decesul educatoarei de la Hâncești: sunt inițiate două procese penale
Oamenii legii investighează decesul educatoarei Ludmila Vartic din Hâncești, deschizând două procese penale pentru a stabili circumstanțele tragediei. Cazul a stârnit numeroase reacții după ce în spațiul public au apărut informații că femeia ar fi fost victimă a violenței domestice, motiv pentru care ar fi recurs la suicid. Potrivit poliției, victima nu depusese anterior plângeri, iar acum telefonul ei și al soțului, Dumitru Vartic, au fost ridicate pentru verificări, transmite IPN.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a precizat pentru presă că unul dintre dosare investighează circumstanțele decesului la Chișinău, iar celălalt vizează clarificarea detaliilor legate de relația cuplului. El a subliniat că informațiile, potrivit cărora victima ar fi fost înmormântată fără efectuarea expertizei medico-legale, nu corespund realității – expertiza a fost realizată, iar poliția așteaptă rezultatul acesteia.
Ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat pentru jurnaliști că Ludmila Vartic a lăsat un bilet de adio. Autoritățile au decis însă să nu facă public conținutul acestuia, pentru a respecta intimitatea familiei.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că specialiștii din asistența socială sunt implicați în gestionarea situației, iar copiii victimei sunt monitorizați pentru a le asigura protecția și sprijinul necesar. Familia nu era anterior în evidența autorităților ca aflată în situație de risc.
Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie s-a autosesizat și a transmis solicitări către ministere, procuratură și autoritățile locale pentru a analiza modul de intervenție al instituțiilor responsabile.
Autoritățile reamintesc că femeile și fetele aflate în pericol pot apela la Serviciul „Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete” – 0 8008 8008, disponibil nonstop, gratuit și confidențial, pentru sprijin psihologic, juridic sau cazare în adăposturi specializate.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.