Certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces vor fi emise în format electronic
Documentele de stare civilă vor fi emise în format electronic. Totodată, acestea vor putea fi imprimate pe suport de hârtie, la solicitarea persoanei interesate. Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat raportul pentru lectura a doua la un proiect de lege care prevede eliminarea obligativității utilizării documentelor pe suport de hârtie prin înlocuirea acestora cu documente electronice.
Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Aceasta are drept scop modernizarea cadrului normativ din domeniul actelor de stare civilă prin ajustarea acestuia la noile cerințe tehnologice şi administrative, precum şi asigurarea prestării eficiente şi accesibile a serviciilor publice de stare civilă.
Documentul de stare civilă va avea forma unui fişier electronic, în format PDF şi va conține informații din Sistemul informațional ,,Acte de stare civilă”. Documentul va include un cod QR şi va putea fi verificat online (semnătura şi conținutul). Drept urmare, dovezile privind înregistrarea unor fapte sau evenimente de stare civilă nu vor fi solicitate de către autoritățile publice şi instituțiile private din Republica Moldova de la cetățean (titular), dar vor fi disponibile prin canale electronice de acces (platforma de interoperabilitate (MConnect), SIC Access-Web).
Inițiativa legislativă mai vizează procedura de înregistrare a faptelor și evenimentelor de stare civilă, cum ar fi înregistrarea căsătoriei, a divorțului sau a decesului. În context, în document se menționează că autoritățile care vor fi abilitate să le înregistreze sunt Agenția Servicii Publice, autoritățile administrației publice locale de nivelul întâi, precum și misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova. De menționat că înregistrarea faptelor sau a evenimentelor de stare civilă va putea fi realizată la oricare dintre autoritățile abilitate, întrucât se propune excluderea principiului teritorialității.
Suplimentar, pentru înregistrarea căsătoriei, se propune posibilitatea transmiterii cererii în format electronic, prin intermediul portalului unic al serviciilor publice. La fel, cererea va putea fi depusă la ghișeul autorității abilitate pe suport de hârtie de către unul dintre soți.
Documentul mai conține unele modificări ale cadrului conex privind actele de stare civilă. După adoptare, prevederile legislative vor intra în vigoare la data de 1 septembrie 2025.
Proiectul de lege urmează a fi examinat de Parlament în lectura a doua.
Cetățean al R.Moldova, rănit în urma atacului cu drone în proximitatea punctului de trecere Tudora–Starokazacie
Cele două persoane decedate în urma atacului sunt cetățeni ai Ucrainei. Nu sunt confirmați cetățeni ai Republicii Moldova printre persoanele decedate. Totodată, un cetățean al Republicii Moldova a avut de suferit în urma atacului, a refuzat spitalizarea și și-a continuat deplasarea cu automobilul spre Chișinău.
Atac cu drone în apropierea frontierei cu R.Moldova, soldat cu morți și răniți
Un atac cu drone a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei Republicii Moldova cu Ucraina. Punctul ucrainean de trecere a frontierei Starokazacie, aflat vizavi de PTF Tudora, a fost afectat, iar activitatea punctului de trecere moldo-ucrainean a fost sistată temporar. În urma atacului, două persoane au murit, iar alte două au fost rănite, informează Poliția de Frontieră.
368 de copii din Chișinău se află în grija tutorilor și curatorilor. Care sector are cei mai mulți
La 1 septembrie 2026, în evidența Serviciului de tutelă/curatelă din municipiul Chișinău se aflau 368 de copii. Datele au fost prezentate de Primăria Chișinău.