Grav accident, soldat cu decesul unei tinere de 24 de ani, la Anenii Noi

O tânără a murit, după ce mașina cu care se deplasa s-a izbit într-un copac. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în localitatea Calfa din raionul Anenii Noi.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 24 iulie 2025, 15:15
Poliție

Victima s-a dovedit a fi o tânără în vârstă de 24 de ani și era pasageră într-un automobil la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 48 de ani. Ultimul ar fi fost concubinul victimei.

Preliminar s-ar fi stabilit că șoferul ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un copac de pe acsotament.

În urma impactului, tânăra a murit pe loc, iar șoferul a fost preluat de o ambulanță și a fost transportat la spital cu multiple traumatisme.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia. 

Patru persoane afiliate organizației criminale „Kitaeț”, trimise în judecată pentru șantaj

Ofițerii Direcției combaterea criminalitǎții organizate şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii Procuraturii Hîncești-oficiul Leova, anunță că la 03 septembrie 2026, au finalizat urmărirea penală și au dispus expedierea în instanță de judecată a unei cauze penale ce vizează acțiunile de șantaj, comise de patru persoane, membri ai unui grup criminal, afiliat organizației criminale „Kitaeț”.

Bărbat reținut, după ce și-ar fi amenințat soția cu moartea

Un bărbat a fost reținut după ce și-ar fi amenințat soția cu moartea, în pofida măsurilor de protecție dispuse anterior. Potrivit victimei, acesta ar fi continuat să o urmărească și să o intimideze, spunând că nu se teme nici de poliție, nici de închisoare. Instanța l-a plasat ulterior în arest pentru 30 de zile.