(VIDEO) Serviciul Vamal: Zece percheziții într-un dosar de contrabandă cu containere maritime

Ofițerii Serviciului Vamal au deconspirat o schemă de contrabandă cu aproape 130 de containere maritime din Ucraina și Uniunea Europeană, de peste 4.000.000 de lei. În acest sens, ofițerii vamali au desfășurat 10 percheziții în Chișinău și în alte localități. În urma perchezițiilor, au fost depistate și ridicate 127 de containere maritime, precum și telefoane mobile și înscrisuri de ciornă, care urmează să fie examinate în cadrul urmăririi penale.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 28 septembrie 2026, 12:17
SV

Potrivit materialelor cauzei, începând cu luna ianuarie 2025, atunci când au fost aduse în Moldova acele containere noi și uzate, bănuiții ar fi omis să declare scopul, ceea ce prezuma nu doar faptul că acestea ar fi fost aduse pentru un timp limitat în țară, ci și i-a scutit de plata drepturilor de import, adică 20% din suma preliminar estimată de peste 4.000.000 de lei.

În realitate, ulterior, bănuiții ar fi vândut containerele, deși nu plătiseră taxa necesară importului în țară, ceea ce le-a mărit profitul, ocolind astfel ilegal achitarea plăților la bugetul de stat. Prin urmare, după vânzarea containerelor, acestea au fost date în chirie, ca și spații de închiriere pentru depozitare.

Acum, sunt cercetate patru persoane cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani în stare de libertate, dintre care trei sunt transportatori, iar a patra persoană este reprezentantul companiei care ar fi cumpărat containerele. Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea celorlalte persoane care ar fi fost implicate, cu asigurarea prezumției nevinovăției, potrivit legii.

CSP anunță anchetă în cazul dublului femicid de la Rezina

Consiliul Superior al Procurorilor informează că, în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind cazul omorului a două femei din raionul Rezina, la data de 24 septembrie 2026, Inspecția procurorilor s-a sesizat din oficiu și a inițiat verificări disciplinare privind modul în care procurorul sau procurorii responsabili au gestionat cauza penală anterioară.