Discuțiile dintre Recean și Costa despre rezultatele obținute după depunerea cererii de aderare
Șeful executivului, Dorin Recean, a avut o întrevedere cu președintele Consiliului European, António Costa, aflat în vizită de lucru la Chișinău. Oficialii au discutat despre modul în care comunitatea europeană susține Republica Moldova și despre rezultatele înregistrate în procesul de aderare la UE.
„În calitate de stat candidat la aderare, avem un parteneriat puternic cu țările europene și beneficiem de sprijin continuu”, a accentuat șeful Guvernului, transmite IPN. Prim-ministrul a făcut referire la asistența pe care o acordă UE, inclusiv la planul de creștere pentru Moldova, prin care se vor face investiții de 1,9 miliarde de euro, în următorii trei ani. Dorin Recean a precizat că o parte din banii alocați vor fi direcționați spre compensarea facturilor și modernizarea infrastructurii. Vizita președintelui Consiliului European la Chișinău marchează trei ani de când Moldova a depus cerere de aderare la Uniunea Europeană. Politicienii au abordat progresele înregistrate în ultimii trei ani de țara noastră. La Chișinău, António Costa a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu, cu studenții și profesorii Universității de Stat din Moldova, cu antreprenori, jurnaliști și cu reprezentanți ai societății civile.
(VIDEO) Scandalul blocului de la Buiucani: MAN respinge acuzațiile PAS și invocă o hotărâre de Guvern
Fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din Consiliul Municipal Chișinău respinge acuzațiile PAS privind construcția blocului de pe strada Vissarion Belinski 4 și susține că lucrările sunt efectuate în baza actelor permisive și a documentației prevăzute de lege.
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Christopher Smith, noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova. Discuția s-a axat pe reintegrarea pașnică a țării și securitatea regională.
(VIDEO) Berlinschii cere explicații privind datoria de stat: „De la 69 la 132 de miliarde de lei. Unde au ajuns banii?”
Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii cere autorităților explicații privind creșterea datoriei de stat a Republicii Moldova și modul în care au fost utilizați banii împrumutați și fondurile europene în perioada 2021–2026.