Cinci localități încă mai așteaptă lumina, iar accesul pe unele drumuri din țară rămâne a fi dificil
5 localități din raionul Rezina mai rămân parțial fără lumină, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), lucrările pentru restabilirea energiei electrice continuă în satele Lalova, Cuizăuca, Otac, Bușăuca și Roșcani.
Circulația rutieră pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă. La moment drumurile naționale nu sunt blocate. Cu acces dificil mai rămân drumuri regionale pe tronsonul Bobeica, Ceadîr -Lunga, dar și Doina-Coștangalia din sudul țării.
Conform Administrației de Stat a Drumurilor, la lucrările de împrăștiere a materialului antiderapant au fost implicate 448 de unități de tehnică și 378 de muncitori, fiind împrăștiate circa 3.164 de tone de material antiderapant.
În ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 31 de situații pentru deblocarea transportului auto de pe trasee. Cele mai multe misiuni au fost realizate de salvatori la Chișinău, Hîncești, Nisporeni, Orhei, Ialoveni, Ungheni și Cantemir. În continuare, situația din țară este monitorizată de autorități.
Două terenuri noi de joacă, amenajate în sectorul Buiucani din Chișinău
Primăria municipiului Chișinău anunță finalizarea lucrărilor de amenajare a două noi terenuri de joacă pentru copii în sectorul Buiucani.
CFM, îngropată în datorii! Peste 1 miliard de lei angajamente externe și aproape 249 de milioane la buget
CFM are, la sfârșitul lunii august 2026, obligații financiare de sute de milioane de lei față de buget, creditori și instituții financiare externe, dar și creanțe de recuperat care depășesc 1,5 miliarde de lei, potrivit datelor prezentate de către Angela Popil, expertă în evaluarea patrimoniului și reorganizarea CFM, în cadrul ședinței Parlamentului în contextul proiectului de lege cu privire la separarea CFM în întreprinderi distincte. Este vorba de CFMinfra, CFMpasageri și CFMmarfă.
Poliția Națională își consolidează capacitățile tehnologice prin recepționarea unei infrastructuri destinate stocării, procesării și analizei informațiilor video.
Donația, oferită cu sprijinul Guvernului Republicii Federale Germania și al Poliției Federale Germane, reprezintă o etapă importantă în modernizarea sistemului de videomonitorizare și va permite integrarea informațiilor provenite din multiple surse: camere de monitorizare a traficului, sisteme de tip bodycam, camere fixe și mobile ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, precum și fluxuri video ale altor autorități naționale.