(FOTO) Cursă cu bicicleta, curmată de un Mercedes, la Sîngerei. Biciclistul a murit până la venirea ambulanței
Un bărbat a murit, după ce bicicleta cu care se deplasa a fost lovită de un automobil. Tragedia s-a produs în această seară, pe o stradă din localitatea Sîngereii Noi, din raionul Sîngerei.
Potrivit informațiilor preliminare, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 71 de ani și a fost lovit de un automobil de marca Mercedes, cu plăcuțe de înmatriculare străine, la volanul căruia se afla o femeie de 37 de ani.
Aceasta ar fi efectuat o manevră de virare la stânga pe strada Biruinței, moment în care a tamponat un biciclist de 71 de ani, care se deplasa din sens opus.
Testul Drager a arătat că femeia nu consumase alcool.
În urma impactului, bărbatul s-a ales cu mai multe traumatisme, iar la fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe. Din nefericire, echipajul medical a putut doar să constate decesul acestuia.
Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
NO COMMENT (VIDEO +18) Tragedia de la Sîngerei. Momentul în care a fost lovit mortal biciclistul, surprins de o cameră de supraveghere
Poliția a publicat imagini cu momentul în care a fost lovit mortal de un Mercedes, un biciclist în vârstă de 71 de ani, pe o stradă din Sîngereii Noi.
NEWS ALERT(FOTO) Accident aviatic pe Aerodromul de la Vadul lui Vodă
Autoritatea Aeronautică Civilă informează că, la 8 octombrie 2026, în jurul orei 11:53, pe aerodromul din Vadul lui Vodă (LUKV), o aeronavă Pipistrel Virus SW 121A, cu numărul de înmatriculare ER-ALT, s-a răsturnat la aterizare și a fost avariată.
Avere nejustificată de peste 458.000 de lei la o fostă angajată a Fiscului. ANI cere confiscarea
O fostă angajată a Serviciului Fiscal de Stat riscă să rămână fără peste 458.000 de lei, după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat o diferență substanțială între averea acesteia și veniturile obținute. Banii nu au putut fi justificați în urma verificărilor care au vizat anii 2020 și 2021, iar cazul urmează să ajungă în instanța de judecată.