(VIDEO) Polițiștii au reținut în flagrant, un bărbat ce avea asupra sa droguri
Polițiștii Batalionului de patrulare și reacționare operativă (BPRO) din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău au reținut astăzi dimineață în flagrant, pe strada Melestiu din capitală, un bărbat de 26 de ani având asupra sa droguri.
Acesta a fost condus la Inspectoratul de poliție Botanica, iar ofițerii de investigații au întreprins mai multe acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
În urma percheziției corporale, oamenii legii au depistat 30 de pachețele de tip Zipp-lock cu substanță de culoare albă cu miros specific, care se presupune a fi drog.
Pachețelele au fost transmise pentru efectuarea expertizei la Centrul Tehnico Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.
Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.
(VIDEO) Zeci de copaci, tăiați în fondul forestier de stat din Călărași. Moldsilva s-a autosesizat
Zeci de arbori cu diametre cuprinse între 40 și 60 de centimetri au fost tăiați pe un teren din fondul forestier de stat din raionul Călărași, aflat în gestiunea Ocolului Silvic Călărași. Imaginile cu arborii tăiați recent au fost făcute publice de organizația neguvernamentală Garda Națională de Mediu.
Femeie de 76 de ani din Bălți, lăsată fără peste un milion de lei de escroci. Banii proveneau și din vânzarea unui apartament
O femeie de 76 de ani din municipiul Bălți ar fi fost înșelată de escroci cu peste 1 milion de lei, după ce persoane necunoscute au contactat-o telefonic și s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții și companii cunoscute.
(VIDEO) Droguri de tip Alpha-PVP ridicate de polițiștii de frontieră. Două persoane, reținute
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, în comun cu procurorii Procuraturii Căușeni, Oficiul Ștefan Vodă, au deconspirat activitatea unui grup de persoane suspectate de procurarea și păstrarea ilegală a substanțelor narcotice. În baza informațiilor operative obținute și verificate de polițiștii de frontieră, au fost efectuate percheziții în raionul Ștefan Vodă.