O țară europeană va interzice rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani

Premierul danez Mette Frederiksen a anunțat marți că Guvernul său vrea să interzică accesul copiilor sub 15 ani pe rețelele de socializare, relatează AFP.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 7 octombrie 2025, 18:20
O țară europeană va interzice rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani

„Guvernul va propune interzicerea mai multor rețele de socializare pentru copiii și tinerii sub 15 ani”, a declarat Frederiksen într-un discurs rostit cu prilejul deschiderii sesiunii parlamentare.

Conform proiectului de lege, care urmează să fie prezentat la o dată neprecizată deocamdată, părinții vor putea, în anumite condiții, să își autorizeze copiii să utilizeze platformele de socializare începând cu vârsta de 13 ani. 

„Telefoanele mobile și rețelele de socializare fură copilăria copiilor noștri”, a insistat prim-ministrul danez, argumentând că 60% dintre băieții danezi cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani stau acasă în loc să iasă să-și vadă prietenii și să petreacă timp în aer liber.

Încă nu există detalii privind aplicarea viitoarei interdicții. La nivel internațional, Australia este una dintre țările pioniere în reglementarea internetului. La sfârșitul anului trecut, Parlamentul australian a adoptat o lege care interzice rețele de socializare precum TikTok, X, Facebook și Instagram pentru copiii sub 16 ani. 

În iunie, Grecia a propus stabilirea unei vârste la nivelul UE sub care copiii nu ar putea accesa rețelele de socializare fără consimțământul părinților.

Sursa: libertatea.ro

Zelenski a sosit în Norvegia pentru a se întâlni cu Witkoff şi cu preşedintele Finlandei, după ce Trump a afirmat că Rusia s-a comportat rezonabil în privinţa Ucrainei

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi la Oslo pentru a se întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în încercarea de a repara relaţiile cu Washingtonul, care s-au deteriorat brusc în ultimele două săptămâni, pe măsură ce preşedintele Donald Trump a curtat din ce în ce mai mult Moscova, relatează Reuters.