Cazul polițistului băut la volan, la Glodeni. IGP: Șeful inspectoratului și subalternul, suspendați din funcții

Inspectoratul General al Poliției informează că, noaptea trecută, în urma unei sesizări telefonice parvenite de la un cetățean, cu privire la faptul că în Glodeni un conducător auto s-ar afla la volan în stare de ebrietate, polițiștii au intervenit de urgență.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 16 ianuarie 2026, 09:35
IP Glodeni

Astfel, pe strada Suveranității a fost stopat un automobil de marca Dacia Logan, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani, angajat al Inspectoratului de Poliție Glodeni.

Acesta a refuzat testarea alcoolscopică, fiind escortat la IMSP Glodeni, unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În contextul celor constatate, până la obținerea rezultatelor care vor confirma sau infirma starea de ebrietate a acestuia, conducerea Inspectoratului General al Poliției a dispus inițierea procedurilor legale de suspendare din funcție a angajatului vizat, precum și a șefului Inspectoratului de Poliție Glodeni, pentru deficiențe grave de management și lipsă de control asupra disciplinei personalului. Inspectoratul General al Poliției reiterează că niciun angajat nu este mai presus de lege, iar orice încălcare a normelor legale sau a conduitei profesionale va fi sancționată prompt, dur și fără excepții”, se arată în comunicatul iGP.

Alte circumstanțe urmează a fi stabilite în cadrul procedurilor legale.

(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova

Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.

IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.