(FOTO) O mașină s-a întors „cu roțile spre soare”, într-un șanț de pe traseul Orhei-Bălți
Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce mașina sa a ajns într-un șanț. Accidentul a avut loc ieri, 14 Iulie, în jurul orei 14:00, pe traseul Orhei-Bălți, la intrarea în staul Zahareuca, din raionul Telenești.
Din motive necunoscute, șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat într-un șanț de pe acostament.
În urma accidentului, mașina a fost grav avariată, iar șoferul s-a ales cu o contuzie a cutiei toracice și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a prods accidentul.



Accident provocat de un șofer băut, la Strășeni. Sunt victime
Trei persoane, printre care un copil au ajuns la spital cu diverse traumatisme, după ce automobilul în care se aflau a fost implicat într-un accident. Cazul a avut loc noaptea trecută în apropierea localității Făgureni, din Strășeni.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.