SONDAJ // Timp de patru ani de „vremuri bune”, PAS a pierdut jumătate din electorat. Câte voturi ar putea obține pentru viitorul Legislativ

Partidul de la putere a pierdut jumătate din alegătorii care au susținut formațiunea acum patru ani. În cazul unor alegeri parlamentare anticipate, PAS ar obține 25,9 la sută, de două ori mai puțin decât scorul obținut la scrutinul din vara anului 2021, arată datele unui nou sondaj realizat de IMAS.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 5 februarie 2025, 13:38
PAS

Totuși, dintre intervievații deciși, adică cei care au deja o opțiune de vot, în viitorul legislativ ar mai putea intra și a cincea forță. Este vorba de Partidul „Inima Moldovei”, condus de fostul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah, care ar obține 5,3%, scrie Ziua.MD.

De asemenea, aproape fiecare al doilea moldovean crede că după un scrutin parlamentar anticipat, PAS va fi în opoziție, 26 la sută – că va face o coaliție și doar 11% sunt convinși că actualul partid de la putere va reuși să guverneze în continuare de unul singur.

Sondajul a fost realizat în perioada 16 ianuarie – 1 februarie pe un eșantion de 1130 de persoane din 86 de localități. Marja de eroare este de 3 la sută.