(VIDEO) Contrabandă cu lingouri de aur // A fost reținut și organziatorul schemei
Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță reținerea presupusului organizator al contrabandei cu cele șapte lingouri de aur.
Reținerea bărbatului, în vârstă de 42 de ani, vine după plasarea în arest a șoferului care le-a transportat, la 27 februarie 2026, din România prin postul vamal Leușeni, chiar dacă transportarea nu a fost efectuată legal, în numele unei companii autorizate și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Prin urmare, oamenii legii au descins cu percheziții în Nordul țării, la domiciliul presupusului organizator, de unde au ridicat dispozitive de comunicare, ce urmează să fie supuse cercetării penale. În același dosar, au fost efectuate anterior percheziții și în municipiul Chișinău. Potrivit autorităților de drept, acesta ar fi beneficiarul și proprietarul lingourilor de aur, estimate la 19.000.000 lei.
Acum, urmează ca procurorii să-i formuleze învinuirea în vederea continuării investigațiilor penale.
Cercetarea penală pe acest dosar de contrabandă continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.
(VIDEO) Circa 1 000 de litri de produse fitosanitare, depistați de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au documentat activitatea unui bărbat de 59 de ani, suspectat că ar fi deținut și comercializat produse de uz fitosanitar introduse ilegal în țară, fără acte care să confirme proveniența și calitatea acestora.
(SURSE) O interpretă și-ar fi dat soțul pe mâna poliției pentru violență în familie. Agresorul - angajat ANP
O interpretă din R.Moldova a cerut ordonanță de protecție, după ce ar fi fost agresată de către soțul său. Cazul ar fi avut loc acum două zile într-o suburbie din municipiul Chișinău, susțin sursele PulsMedia.MD.