(VIDEO) Două femei și doi bărbați, încătușați de INI pentru comerț de marijuana și „sare”
Grupare specializată în comercializarea drogurilor prin intermediul magazinelor online a fost destructurată de ofițerii Direcției Antidrog a INI în comun cu procurorii mun. Chișinău-oficiul Botanica.
S-a stabilit că două femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 46 de ani, comercializau substanțe narcotice de tip marijuana și PVP (sare).
La 7 octombrie, în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul temporar al acestora din mun. Chișinău au depistat și ridicat două pachețele cu PVP, un pachețel cu marijuana, trei cântare electronice de înaltă precizie, mai multe pachețele de tip zipp-lock, care urmau să fie utilizate pentru ambalarea drogurilor, 4 aparate confecționate artizanal destinate consumului de droguri și bani.
Suspecții sunt cercetați penal pentru ”Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare” și au fost plasați în arest pentru 30 de zile.
Dacă vinovăţia acestora va fi demonstrată, riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.