Incediu de vegetație, soldat cu decesul unei femei, la Ialoveni
Un incendiu de vegetație uscată produs în după-amiaza zilei de 10 septembrie 2025, în satul Dănceni, raionul Ialoveni, s-a soldat cu o tragedie. Flăcările au izbucnit în jurul orei 13:24 și au afectat circa 3 ari de teren din preajma unei gospodării.
Proprietara casei, o femeie de 63 de ani, a încercat să stingă focul de una singură, , însă a suferit arsuri grave de gradul II și III. Salvatorii au evacuat-o din zona de risc, iar echipajul medical a transportat-o de urgență la spital. Din nefericire, victima a decedat ulterior din cauza rănilor.
Investigațiile preliminare indică drept cauză probabilă nerespectarea regulilor antiincendiare în timpul arderii vegetației uscate. Vântul puternic a favorizat extinderea rapidă a focului spre terenurile din apropiere.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor că folosirea focului deschis pentru salubrizarea terenurilor agricole sau gospodăriilor este extrem de periculoasă.
Populația este îndemnată să evite incendierea vegetației uscate și a deșeurilor, precum și utilizarea focului în preajma lanurilor, pădurilor ori zonelor de agrement. În condiții de caniculă și secetă, incendiile se pot extinde necontrolat, amenințând vieți omenești și bunuri materiale.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au gestionat 64 de intervenții în diverse situații de risc.
În caz de pericol, cetățenii sunt rugați să apeleze imediat Serviciul 112.
(VIDEO) Șofer de 27 de ani, surprins conducând agresiv la Bălți. Riscă să rămână fără permis până la un an
Un șofer în vârstă de 27 de ani riscă să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de până la un an, după ce a fost surprins manifestând un comportament agresiv în trafic, la Bălți.
Peste 4.100 de încălcări în trafic într-un singur weekend. 46 de șoferi au fost prinși beți la volan
Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au documentat, în weekend, peste 4.160 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere pe drumurile din Republica Moldova.
(VIDEO) Apartament transformat în loc pentru consum de droguri, la Rîșcani. Proprietara, arestată pentru 30 de zile
Polițiștii din sectorul Rîșcani al Capitalei au descoperit un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, care ar fi fost organizat într-un apartament de o femeie în vârstă de 45 de ani.