(VIDEO) Doi tineri reținuți pentru că vindeau droguri prin Telegram
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, de comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ciocana, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Ciocana, au deconspirat activitatea infracțională a unui grup de persoane care realizau substanțe narcotice prin intermediul aplicației Telegram.
Timp de două luni, oamenii legii au documentat activitatea infracțională a doi bărbați de 40 și 44 de ani, ca rezultat fiind arestați pentru 30 de zile.
Polițiștii au stabilit că drogurile de diferite tipuri erau procurate prin intermediul aplicației Telegram, iar altele de către consumatorii finali şi diferiţi intermediari prin metoda tranzacţiilor prin reţelele de plăţi electronice.
Banii erau transmiși pe conturile sistemului de plăţi electronice, apoi transferaţi pe alte conturi curente înregistrate după diferite bănci care activează pe teritoriul Republicii Moldova, de pe care se extrăgeau mijloacele băneşti dobândite în urma comercializării drogurilor.
La 13 octombrie oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliile celor doi bărbați.
Astfel, la unul dintre ei au fost depistate și ridicate zeci de pachete cu ciuperci cu efect halucinogen (84 g), hașiș, marijuana, amfetamină, mai multe pachețele zip-lock, telefoane mobile, un procesor și 5000 de lei.
De la domiciliul celuilalt suspect, au fost ridicate 21 de boxe din plastic în care creștea ciuperci cu efect halucinogen, dar și pachete de tip zip-lock cu ciuperci.
În continuare se întreprind măsuri speciale de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală, în scopul stabilirii şi reţinerii altor persoane complici la săvârşirea infracţiunii.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
(VIDEO) Urmărire pe străzile Capitalei: un șofer de 29 de ani a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor
Un șofer de 29 de ani a fost urmărit de polițiștii INSP prin sectorul Ciocana al Capitalei, după ce ar fi ignorat somațiile oamenilor legii de a opri.
(VIDEO) Spațiu clandestin pentru consum de droguri, deconspirat în sectorul Ciocana. Proprietarul riscă până la 4 ani de închisoare
Polițiștii din sectorul Ciocana au deconspirat un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, amenajat într-un apartament din Capitală.
Femeie de 64 de ani din Chișinău, înșelată cu peste 1,1 milioane de lei. Escrocii s-au dat drept angajați „Premier Energy” și ai Poliției
O femeie de 64 de ani din municipiul Chișinău a fost prejudiciată cu 1.120.735 de lei, după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții cunoscute.