Permis de conducere contra 3500 de euro. CNA și procurorii au reținut un bărbat din Cahul într-un dosar de trafic de influență

Un bărbat din Cahul a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), fiind cercetat într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins 3500 de euro în schimbul facilitării obținerii unui permis de conducere.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 8 septembrie 2026, 10:32
CNA

Potrivit anchetei, bănuitul ar fi susținut că are influență asupra membrilor comisiei de examinare din cadrul Secției Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto (SÎTCCA) Cahul a Agenției Servicii Publice. În schimbul banilor, acesta ar fi promis că poate asigura promovarea probelor teoretice și practice ale examenului auto, cu eliberarea ulterioară a permisului de conducere.

Sub controlul ofițerilor CNA, a fost transmisă o parte din banii pretinși. Datele preliminare arată că suspectul ar fi acționat în complicitate cu alte persoane, a căror identitate urmează a fi stabilită.

Astăzi, ofițerii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul bănuitului, în urma cărora au fost ridicate obiecte și documente relevante pentru dosar. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor celor implicați.

În prezent, bărbatul este reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA.

Bărbat împușcat în plină stradă, la Durlești

Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui incident produs, cu puțin timp în urmă, în Durlești. Potrivit datelor preliminare, suspectul, un tânăr de 22 de ani, aflându-se în stradă, în timpul unui conflict cu un cunoscut de-al său, în contextul unor neînțelegeri anterioare, i-ar fi aplicat o plagă prin împușcătură în regiunea mâinii, cu o armă confecționată artizanal.