Circa 50 de mii de persoane au solicitat cărți de identitate, în prima lună de la lansare
De la lansare, la începutul lunii aprilie, și până în prezent, circa 50 de mii de persoane au solicitat cărți de identitate. Primul milion de documente de acest tip este eliberat gratuit. Ulterior tariful va fi de 290 de lei. Astăzi, Parlamentul a votat în primă lectură un proiect care prevede mai multe măsuri legislative pentru punerea în circulație a noilor cărți de identitate.
Potrivit proiectului, unele date ale titularului nu vor fi incluse în documentul fizic, acestea vor fi accesibile în Registrul de stat al populației, prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect). Astfel, în document nu se va regăsi informația cu privire la domiciliul sau reședința temporară a titularului. De asemenea, nu va fi inclusă nici informația privind patronimicul titularului, transmite IPN.
Proiectul prevede și scutirea de plata taxei de stat pentru înregistrarea la domiciliu și/sau la reședința temporară a copiilor nou-născuți, la înscrierea inițială a acestora în Registrul de stat al populației. De aceeași facilitate vor beneficia și copii cu vârsta sub 14 ani, care nu dețin act de identitate, atunci când sunt înregistrați în Registrul de stat al populației după actualizarea datelor din certificatul de naștere.
De asemenea, modificările vizează modul de înscriere a numelui minorităților naționale în actele oficiale. Astfel, persoanele care aparțin minorităților naționale vor avea dreptul să-și utilizeze numele în forma acceptată în limba lor maternă.
În afară de datele personale ale beneficiarului, cartea de identitate conține și semnătura electronică, valabilă pentru 5 ani, care va permite accesarea datelor în format electronic.
Cetățenii care dețin un buletin de identitate valabil nu sunt obligați să-și perfecteze noua carte de identitate. Buletinele de identitate rămân valabile până la expirarea acestora, iar după, se vor elibera doar cărți de identitate.
Descoperire macabră în Chișinău. Cadavrul unui bărbat, găsit spânzurat în proximitatea unui club de tenis
Administratorul unui club de tenis a alertat poliția, după ce a dat peste un cadavru. Descoperirea macabră a avut loc ieri-seara, în jurul orei 18:16, pe strada Mesager din sectorul Buiucani al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
Material lemnos fără acte de proveniență, depistat la Ungheni
Pe parcursul acestei săptămâni, în municipiul Ungheni, sectorul Dănuțeni, patrula mobilă comună a Poliției de Frontieră și Inspectoratului pentru Protecția Mediului Ungheni a depistat un mijloc de transport de model „Ford Transit”, în compartimentul marfar al căruia se aflau aproximativ 4 m³ de material lemnos de esență tare.
Ziua Avocatului, marcată în Republica Moldova. Anatolie Barbacar: „Avocatura este o misiune de apărare a dreptății”
Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Anatolie Barbacar, a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Avocatului, marcată anual pe 9 septembrie. Acesta a subliniat rolul profesiei în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și în asigurarea respectării statului de drept.