(VIDEO) „Respect Moldova” prinde forță la Hâncești: Constituirea organizației de femei
Partidul „Mișcarea Respect Moldova” continuă procesul de consolidare la nivel teritorial și își extinde structurile în mai multe raioane ale țării. Duminică, 20 iulie, la Hâncești, a avut loc conferința organizației teritoriale a formațiunii, la care au participat președintele formațiunii Marian Lupu și vicepreședinta formațiunii și membra Biroului politic Central al Organizației Naționale de Femei, Valentina Tapeș, precum și alți colegi de partid.

În cadrul evenimentului, a fost realeasă, în unanimitate, conducerea organizației teritoriale și a consiliului politic local. Noua structură este condusă, începând de astăzi, de Anatolie Zagorodnîi, vicepreședinte al formațiunii și fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
„Anatolie Zagorodnîi este un om cu experiență, viziune și respect față de oameni. Cunoaște foarte bine realitățile din teritoriu, dar și cum funcționează activitatea Parlamentului, de la inițierea proiectelor legislative până la procesul de vot și implementare. Sunt convins că va contribui eficient la rezolvarea problemelor cetățenilor din Hîncești și va promova soluții concrete pentru comunitate”, a declarat Marian Lupu, președintele Partidului „Respect Moldova”.
În context, Anatolie Zagorodnîi le-a mulțumit colegilor pentru susținere și a dat asigurări că își va exercita mandatul cu responsabilitate, profesionalism și respect față de oameni.
„Vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Această funcție mă onorează și mă responsabilizează. Cunosc foarte bine problemele cu care se confruntă oamenii din raionul Hîncești. Împreună cu echipa „Respect Moldova” din teritoriu vom identifica cele mai bune soluții și le vom promova atât la nivel local, cât și național. Vom fi mereu alături de oameni”, a menționat Anatolie Zagorodnîi.
În cadrul conferinței, au fost desemnați și vicepreședinții organizației teritoriale și a fost constituită Organizația de femei „Respect Moldova” din Hâncești. Angela Gonța, din satul Cărpineni, specialistă în protecția drepturilor copilului, a fost aleasă în funcția de președintă a acestei structuri.
„Ne dorim o implicare activă și echilibrată a femeilor în viața publică, în luarea deciziilor și în dialogul cu reprezentanții comunităților locale. Angela Gonța este un exemplu de implicare și profesionalism, iar echipa de la Hîncești va avea cu siguranță o contribuție valoroasă în activitatea partidului la nivel național”, a afirmat Marian Lupu.
De asemenea, au fost aprobate candidaturile pentru funcția de deputat în Parlament, din partea raionului Hâncești, pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Conducerea partidului a felicitat noile structuri teritoriale și a transmis un mesaj de încurajare și încredere pentru echipa din Hâncești.
„Succesul nu înseamnă doar rezultate electorale, ci încrederea pe care o construim prin muncă, seriozitate și apropiere de oameni. La Hîncești, „Respect Moldova” a arătat astăzi că este o forță în creștere, susținută de oameni implicați și de o viziune clară pentru viitor”, a concluzionat Marian Lupu.
Igor Grosu comentează: „Frontul Putin” e format din politicieni obosiți care s-au tot perindat la guvernare
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a lansat un avertisment dur la adresa blocului electoral format de patru partide de opoziție, pe care l-a catalogat drept o creație a Kremlinului. Într-o declarație publică, Grosu a afirmat că în spatele noii alianțe stau „politicieni obosiți” care, de-a lungul anilor, ar fi lucrat împotriva intereselor Republicii Moldova.
CEC a recepționat o cerere din partea unui potențial candidat independent la funcția de deputat
Comisia Electorală Centrală a recepționat o cerere din partea unui potențial candidat independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 28 septembrie 2025.
Partidul „Democrația Acasă” nu a fost înregistrat în cursa electorală
Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, nu a fost înregistrat în cursa pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Comisia Electorală Centrală a respins cererea formațiunii din cauza unor nereguli procedurale. În decizia adoptată în ședința de azi se arată că la elaborarea listei de candidați nu au fost respectate condițiile legale. Prin urmare, a doua poziție în buletinul de vot rămâne vacantă deocamdată.
Comentarii facebook