Maia Sandu s-a întâlnit cu Prim-ministrul Lituaniei, Gintautas Paluckas
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Prim-ministrul Lituaniei, Gintautas Paluckas, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.
Întâlnirea a confirmat sprijinul consecvent al Lituaniei pentru parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv prin asistență în procesul de aliniere la standardele europene. Lituania, cu o experiență de două decenii ca stat membru al Uniunii Europene, este un partener de încredere și un exemplu de transformare democratică și economică.
Cei doi oficiali au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale în domenii precum energia și securitatea, în contextul provocărilor regionale generate de războiul din Ucraina și a riscurilor hibride care afectează stabilitatea Republicii Moldova. În cursul întâlnirii a fost vizat, de asemenea, potențialul de extindere a schimburilor comerciale și de intensificare a relațiilor economice.
Întrevederea a evidențiat angajamentul ambelor părți de a lucra împreună pentru pace, securitate și integrare europeană.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.