(VIDEO) Substanțe petroliere s-au depistat și pe râul Bîc. Au fost instalate baraje absorbante
Pe râul Bîc, în municipiul Chișinău, au fost depistate substanțe cu aspect de produse petroliere, semnalând o nouă problemă de poluare a apei. Autoritățile au fost alertate după observarea peliculei suspecte pe suprafața apei, existând riscul afectării ecosistemului acvatic, potrivit NordInfo.MD.
Inspectorii de mediu, împreună cu echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au intervenit prompt în zona afectată pentru a limita impactul poluării. În teren au fost instalate baraje absorbante de protecție, iar pentru izolarea și neutralizarea substanțelor au fost aplicate materiale speciale.
Intervenția face parte dintr-un efort coordonat al autorităților, care au inițiat simultan investigații pentru identificarea sursei de poluare. În acest sens, sunt efectuate verificări în teren, precum și analize de laborator, pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului anunță că, în funcție de rezultatele anchetei, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform legislației, inclusiv prin obligarea la repararea prejudiciului adus mediului.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.