(VIDEO) Grupare specializată în contrabandă de droguri din UE, destructurată de ofițerii IP Strășeni

Ofițerii antidrog și cei de urmărire penală din Strășeni au documentat și destructurat activitatea infracțională a unei grupări specializate în contrabanda și comercializarea drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova, preponderent prin intermediul aplicației Telegram.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 29 septembrie 2026, 11:43
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/4Bobb4MFI-A?si=vnwAX6JDlEUxVFey" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" referrerpolicy="strict-origin-when-cross-origin" allowfullscreen></iframe>

Timp de câteva luni, oamenii legii au documentat activitatea grupării, specializată în introducerea ilegală a drogurilor din țările Uniunii Europene în Republica Moldova, acestea fiind transportate prin intermediul curselor internaționale de pasageri și camuflate în colete cu produse alimentare și tehnică de uz casnic.

În urma măsurilor speciale de investigație și a analizelor de risc, polițiștii au identificat un autocar care efectua cursa Olanda–Republica Moldova, cu colete neînsoțite și pasageri.

La 24 august 2026, după intrarea pe teritoriul Republicii Moldova prin punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni–Albița, autocarul a fost stopat și supus percheziției.

Într-un aparat de cafea uzat, destinat transportării ca parte a unui colet, polițiștii au depistat, camuflate, aproximativ 500 de grame de heroină, 1 000 de comprimate de tip ecstasy și 1 000 de timbre LSD.

Șoferului autocarului, în vârstă de 39 de ani, i-a fost înaintată învinuirea pentru complicitate la contrabandă cu droguri.

Totodată, oamenii legii întreprind măsuri pentru localizarea și reținerea unui alt suspect, cetățean al Republicii Moldova, care, potrivit datelor anchetei, s-ar afla pe teritoriul Uniunii Europene și ar fi expediat coletul cu droguri.