Polițiștii români de frontieră documentează un moldovean, lipsit de dreptul de a conduce
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept.
La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Cehia.
La controlul de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. În urma verificărilor specifice, s-a constatat că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule suspendat, fără drept de a conduce, pentru încălcări ale regimului juridic al circulației rutiere pe raza localității Toplița, județul Harghita.
Poliţiştii români de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
(VIDEO) Adolescenți din Strășeni, implicați în „afaceri cu droguri” în capitală
Doi minori, de 16 și 17 ani, din raionul Strășeni, sunt cercetați penal de polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana, fiind suspectați de implicare în activitatea de curierat și distribuire a substanțelor narcotice în municipiul Chișinău.
Femeie lovită mortal de un automobil, la Basarabeasca. Șoferul - căutat de poliție
O femeie a murit, după ce a fost accidentată de un automobil. Cazul a avut loc în această dimineață, , în jurul orei 06:00, în localitatea Sadaclia, din raionul Basarabeasca.
(VIDEO) Motociclist implicat într-un accident, în timp ce era gonit de INSP pe o stradă din Chișinău
Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident în timp ce era urmărit de un agent de patrulare. Cazul a avut loc ieri-seara, în jurul orei 18:00, pe o stradă din sectorul Rîșcani al capitalei