5 miliarde de lei investiți în economia Republicii Moldova prin Programul 373
824 de antreprenori din întreaga țară au beneficiat de finanțare în condiții avantajoase prin Programul guvernamental 373. Valoarea totală a creditelor acordate depășește 3,4 miliarde de lei, generând investiții de peste 5 miliarde de lei în economia națională.
Proiectele susținute prin program acoperă toate raioanele Republicii Moldova. Cele mai mari investiții au fost realizate în regiunea Centru și în municipiul Chișinău – fiecare cu peste 1,7 miliarde de lei. Regiunea Nord a atras investiții de 843 de milioane de lei, iar regiunea Sud, inclusiv UTA Găgăuzia, a beneficiat de 505 milioane de lei.
Sprijinul financiar a fost direcționat către o varietate de domenii economice. Cea mai mare parte a investițiilor (42%) a vizat producția și furnizarea de energie, urmată de industria prelucrătoare (16%) și transporturi și depozitare (15%). Fonduri importante au ajuns și în sectoarele sănătății, educației și agrementului.
Peste 12.000 de persoane lucrează în prezent în companii susținute prin Programul 373, iar alte 2.462 de locuri de muncă urmează să fie create în perioada următoare.
Lansat în iulie 2023, programul a fost adaptat constant pentru a răspunde mai bine nevoilor antreprenorilor. Accesul la finanțare a fost extins, iar procedurile simplificate. În prezent, pot aplica și întreprinderile din domeniul comerțului (cu excepția celor care vând alcool și tutun), precum și cele din sectorul întreținerii autovehiculelor.
Suma maximă a creditului a fost majorată de la 15 la 40 de milioane de lei. De asemenea, până la 30% din valoarea proiectului poate fi folosită pentru achiziționarea de materii prime și materiale necesare producției sau prestării de servicii. Prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor, plafonul de garantare a fost extins de la 40% la 80% din valoarea creditului.Programul 373 este disponibil în toate băncile din țară. Pentru mai multe informații, contactați serviciul de consultanță ODA la +373-22-57-99 sau vizitați site-ul oficial al programului: www.373.gov.md.
Ministra Catlabuga temperează așteptările fermierilor – Nicio decizie privind plățile directe și politicile fiscale nu a fost încă aprobată
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că autoritățile continuă consultările cu reprezentanții sectorului agricol și a precizat că solicitările privind introducerea plăților directe per hectar, restituirea integrală a accizelor la motorină și modificările fiscale pentru agricultori sunt încă în faza de analiză.
Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova // EU-Moldova Investment Conference a reunit noi parteneriate, instrumente de finanțare și proiecte strategice de investiții
Peste 1 miliard de euro sub formă de parteneriate investiționale, instrumente de finanțare și noi proiecte de investiții au fost anunțate astăzi în cadrul EU-Moldova Investment Conference, desfășurată la Chișinău.
Guvernul pregătește rectificarea bugetului – Creșterea economică încetinește, iar unele cheltuieli ar putea fi reduse
Ministerul Finanțelor analizează posibilitatea ajustării cheltuielilor bugetare în contextul încetinirii creșterii economice și al impactului generat de criza petrolieră asupra economiei naționale. Declarațiile au fost făcute de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care a precizat că autoritățile se află în proces de revizuire a execuției bugetare și pregătesc o rectificare a bugetului de stat.