Milioane la BNM și apartamente de lux. Ce avere are guvernatoarea Anca Dragu
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a declarat pentru anul 2025 venituri de peste 2,78 milioane de lei din funcția de bază, potrivit declarației de avere, potrivit Bani.MD
Pe lângă salariul de la BNM, Dragu a încasat circa 187.500 lei sub formă de diurnă și aproximativ 7.300 lei dobânzi bancare. În România, veniturile din locațiune depășesc 130.000 lei românești doar din două contracte, la care se adaugă alte încasări din chirii, inclusiv 74.680 RON și 55.265 RON, dar și sume mai mici din alte contracte .
Declarația scoate în evidență și un portofoliu imobiliar. Guvernatoarea deține mai multe apartamente, inclusiv imobile achiziționate recent: două apartamente în 2024, fiecare cu valoarea de 165.000 euro (câte 1/2 cotă-parte), dar și alte locuințe evaluate la 94.000 euro, 73.332 euro, 47.358 euro sau 42.000 euro. Printre proprietăți se regăsește și un apartament de 145 m² cumpărat cu 40.000 euro, dar și unul de 98 m² evaluat la 117.000 euro .
În total, portofoliul include cel puțin 8–10 imobile, majoritatea situate în România, dar și terenuri intravilane, inclusiv unul de 273 m² evaluat la 60.000 euro. De asemenea, este indicată o casă de locuit de 109 m² .
La capitolul bunuri mobile, Dragu declară un autoturism Mercedes CLA-200 CDI, evaluat la 28.500 euro, și un vehicul Honda în valoare de circa 2.000 euro .
Activele financiare sunt diversificate și consistente. În conturi bancare și fonduri de investiții sunt declarate sume importante, inclusiv plasamente de 579.080 RON, 186.619 RON, 185.252 RON și 152.243 RON în fonduri de pensii și investiții. Alte depozite și conturi indică sume de 174.978 RON, 67.433 RON, 59.672 RON, dar și disponibilități în euro și dolari .
În plus, guvernatoarea deține participații în companii din România, inclusiv o firmă cu capital social de 40.000 euro, unde figurează cu 100% din acțiuni.
Weekend ploios. Meteorologii au anunțat Cod Galben de ploi cu grindină și descărcări electrice
Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a anunțat pentru acest weekend Cod Galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul țării.
CNA împlinește 24 de ani de la înființare! Maia Sandu: Moldova este astăzi mai puternică și rezilientă
Centrul Național Anticorupție împlinește astăzi, 5 iunie, 24 de ani de la înființare. Cu această ocazie, președinta Maia Sandu a participat la ceremonie și a transmis un mesaj de apreciere angajaților instituției pentru contribuția lor la consolidarea statului de drept, combaterea corupției și protejarea democrației.
Fermierii spun că au ajuns la o înțelegere cu MAIA, după protestul din luna mai
În urma protestului de la sfârșitul lunii mai și a negocierilor care au urmat, Asociația Forța Fermierilor anunță că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a acceptat principalele revendicări ale asociației, inclusiv restituirea integrală a accizelor pentru motorina utilizată și menținerea actualei cote TVA reduse în sector.