Primarul municipiului Bălți a anunțat că reprezentanții PAS, ai socialiștilor și ai lui Grigorișin cer majorarea de trei ori a tarifului pentru evacuarea deșeurilor

„Întreprinderea municipală „Direcția Reparații și Construcție Drumuri” (DRCD), controlată de „coaliția haosului”, cere triplarea tarifului pentru evacuarea deșeurilor”, a declarat primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, într-un mesaj video. El a menționat că documentul a fost transmis consilierilor municipali încă de miercuri.

publicat de Veronica Ciortan
vineri, 12 septembrie 2025, 18:17
Primarul municipiului Bălți a anunțat că reprezentanții PAS, ai socialiștilor și ai lui Grigorișin cer majorarea de trei ori a tarifului pentru evacuarea deșeurilor

Conform proiectului, tariful pentru locuitorii din blocurile de locuințe ar urma să crească de la 11 lei la 27 de lei, iar pentru sectorul privat — de la 19,70 lei la 37,80 lei. În același timp, se propune anularea facilităților existente: veteranilor li se micșorează reducerea de la 100% la 10%, iar persoanelor vulnerabile — la 15%.

De asemenea, se dorește majorarea normelor de acumulare a deșeurilor: pentru locuitorii din oraș — de la 1,12 m³ la 2 m³ anual, iar pentru cei din sectorul privat — de la 2 m³ la 3,5 m³. Ținând cont de noile norme, tariful ar urma să crească de peste trei ori, susține primarul.

Alexandr Petkov a subliniat că în spatele acestor inițiative se află conducerea DRCD — protejații socialiștilor, PAS, Grigorișin, Craevscaia și un comunist care li s-a alăturat.

„Ei poartă responsabilitatea pentru acțiunile întreprinderii. Este criminal. Este o lovitură pentru fiecare dintre noi. Nu ezitați să le cereți părerea, ei  spun că sunt pentru oameni — dar haideți să-i judecăm după fapte, nu după vorbe”, a declarat Petkov.

Potrivit primarului, argumentele invocate de DRCD nu au nici o bază reală și sunt chiar ilegale:

„Au 5 milioane profit, tehnica și camerele au fost achiziționate de primărie, platformele la fel. Iar dacă poligonul cere majorarea plății — negociați!”, a spus el.

În încheiere, Alexandr Petkov a declarat că va apăra locuitorii municipiului Bălți și nu va permite o atitudine abuzivă față de aceștia. „Vom apăra bălțenii. În Bălți va fi ordine”, a subliniat primarul.