Guvernul a abordat tema colaborării moldo-ucrainene în contextul aderării la UE
Dezvoltarea cooperării dintre Republica Moldova și Ucraina și relațiile de prietenie dintre cele două state au fost discutate de prim-ministrul Dorin Recean și ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei.
Premierul Dorin Recean a subliniat încă o dată curajul și sacrificiul Ucrainei în fața agresiunii nejustificate a Rusiei și care protejează securitatea întregii regiuni. La rândul său, ambasadorul Paun Rohovei a menționat că Republica Moldova este un prieten adevărat, a accentuat sprijinul imens oferit refugiaților ucraineni de către țara noastră, precum și susținerea politică acordată la nivel internațional.
Oficialii au vorbit despre colaborarea pe mai multe dimensiuni, în contextul obiectivului comun de a deveni parte a Uniunii Europene. „Prin integrarea în familia europeană, ambele popoare vor câștiga un viitor mai prosper, mai civilizat. Și o Uniune Europeană mai largă înseamnă mai multă prosperitate și securitate”, a menționat premierul Dorin Recean.
În acest sens, a fost relevată eficiența formatului de cooperare Republica Moldova – Ucraina – România. Domeniile prioritare de interes sunt energia, infrastructura, lărgirea rețelei de transport prin construcția unui pod peste Nistru, securitatea informațională și cibernetică. De asemenea, se urmărește creșterea investițiilor pentru a spori reziliența sistemelor de apărare.
Noi inițiative vor fi promovate și pe partea de cultură, educație, astfel încât refugiații ucraineni să se integreze facil în Republica Moldova, iar etnicii ucraineni să-și păstreze tradițiile și cultura.
(VIDEO) Berlinschii cere explicații privind datoria de stat: „De la 69 la 132 de miliarde de lei. Unde au ajuns banii?”
Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii cere autorităților explicații privind creșterea datoriei de stat a Republicii Moldova și modul în care au fost utilizați banii împrumutați și fondurile europene în perioada 2021–2026.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.