Academicienii din Moldova, îngrijorați că sediul lor va fi ocupat de procurorii anticorupție
Savanții din Moldova sunt îngrijorați că sediul Academiei de Științe (AȘM) ar putea fi ocupat de către procurorii anticorupție, Aceștia fac referire la informații apărute în mass-media și susțin că instituțiile sunt incompatibile, pentru a funcționa într-o aceeași clădire, scrie Realitatea.MD.
„Clădirea de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 1, este sediul AȘM de la darea în exploatare a construcției, în anul 1955. Monumentul are importanță istorică, arhitecturală, artistică și memorialistică, inclusiv prin basoreliefurile de metal ale celor mai iluștri oameni de știință care au stat la temelia afirmării științei din spațiul actual al Republicii Moldova”, se arată în comunicatul emis de Academie.
Instituția menționează că actualmente se reorganizează „Muzeul Științei” al AȘM și se actualizează „Expoziția realizărilor științifice valoroase ale comunității academice”. Membrii Academiei au aprobat și o declarație prin care se împotrivesc unei eventuale decizii de crearea a sediului Procuraturii Anticorupție în clădirea AȘM.
„În conformitate cu prevederile Codului cu privire la știință și inovare, Academia de Științe a Moldovei este o instituție publică de interes național, autonomă şi independentă de autoritățile publice, apolitică, care reunește personalități notorii cu realizări deosebite în domeniile cercetării, inovării și culturii, constituită pe o durată nedeterminată și care activează în baza Statutului instituției.În calitatea sa de consultant strategic al Guvernului, AȘM propune prioritățile în domeniile cercetării fundamentale și aplicative, elaborează Raportul anual asupra stării științei din Republica Moldova cu previziuni referitoare la dezvoltarea domeniilor cercetării și inovării. Corpul academic de azi al AȘM prezintă rezultate competitive pe plan național și internațional, cu proiecte științifice și rezultate valoroase recunoscute public, afirmând realmente rolul și funcția Academiei de Științe în societatea contemporană. (…)Prezidiul AȘM și comunitatea academică susțin eforturile conducerii Republicii pentru integrare europeană și pentru prioritizarea luptei cu corupția ca un element esențial al integrării. În același timp considerăm că sacrificarea spațiului de activitate al Academiei de Științe este inoportună pentru realizarea acestui obiectiv”, notează academicienii.
Membrii AȘM mai punctează în clădire activează birouri europene, de exemplu filiala UNESCO din țara noastră. Astfel, aceștia fac apel către presă, societate civilă și organizațiile internaționale, solicitând sprijin.
„Prezidiul AȘM și comunitatea academică își exprimă nedumerirea și totalul dezacord în legătură cu intenția de amplasare în sediul AȘM a Procuraturii Anticorupție care are un regim special, total incompatibil cu activitatea instituțiilor din domeniile cercetării și inovării”, se mai arată în declarația publicată.
Ceasuri Cartier, televizoare OLED și haine de brand: Fiscul a vândut bunuri confiscate de peste 363 000 de lei
Serviciul Fiscal de Stat a comercializat, în perioada 1–31 august, bunuri confiscate în valoare de 363 500,68 lei. În total, au fost vândute 9 776 de bunuri, iar pentru acestea au fost recepționate 225 de cereri.
Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: „La începutul lui octombrie vom avea certitudinea”
Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o scumpire este foarte probabilă, pe fondul cotațiilor ridicate de pe piața europeană, însă suma exactă va fi cunoscută la începutul lunii octombrie.
Mai mulți șoferi, depistați după ce au consumat alcool. Controale în raionul Ialoveni. Unul nu avea permis
Polițiștii din Ialoveni au depistat mai mulți conducători care s-ar fi urcat la volan după ce au consumat alcool, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier.