Maia Sandu: Vă invit să ne alăturăm campaniei „Cumpăr BUN de acasă“
Maia Sandu s-a alăturat campaniei „Cumpăr BUN de acasă“, inițiativă lansată în săptămâna curentă de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, menită să încurajeze consumul de produse autohtone de către populație.
Şeful statului a lansat un apel către toți moldovenii să aleagă produsele autohtone și să sprijine economia țării. Maia Sandu specifică că alegerea produselor locale nu este doar un gest simbolic, ci un sprijin real pentru familiile din satele și orașele Moldovei.
"Vă invit să ne alăturăm campaniei „Cumpăr BUN de acasă“, lansată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Atunci când alegem produsele locale, sprijinim familiile din satele și orașele Moldovei, locurile de muncă de acasă și creșterea economiei noastre.
Să punem în coș cât mai multe produse autohtone – acum, în pragul sărbătorilor, dar și în fiecare zi. În spatele fiecărui borcan de miere, al fiecărei sticle de vin sau al dulciurilor stau munca, grija și pasiunea oamenilor noștri", este mesajul transmis de Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
Menționǎm cǎ prin campania „Cumpăr BUN de-acasă”, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a invitat publicul să privească alegerile zilnice din magazine ca pe un act de solidaritate economică și de susținere a producătorilor moldoveni.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.