Finanțarea și garantarea proiectelor de eficiență energetică în sectorul rezidențial, discutate cu băncile din Republica Moldova
Finanțarea și garantarea proiectelor de eficiență energetică în sectorul rezidențial au fost în prim-plan în cadrul unui atelier de lucru care a reunit reprezentanți ai Guvernului, sectorului bancar, experți în energie durabilă și parteneri internaționali. Evenimentu a pus în discuție produsele de finanțare dezvoltate prin Fondul pentru Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) și modalitățile de stimulare a investițiilor private în acest domeniu.

Carolina Novac, secretar de stat la Ministerul Energiei, a subliniat că eficiența energetică este esențială atât pentru confortul cetățenilor, cât și pentru dezvoltarea economică a țării. „Eficiența energetică nu înseamnă doar reducerea consumului și a facturilor, ci și locuri de muncă și un motor de creștere economică. Ținta noastră este reducerea anuală cu 0,8% a consumului de resurse energetice, obiectiv valabil până în 2030. Ca țară candidată la UE, avem angajamente clare de integrare, iar Legea privind performanța energetică a clădirilor prevede ținte ambițioase pentru sectorul rezidențial și public”, a subliniat Carolina Novac.
Ion Muntean, directorul CNED, a prezentat soluțiile financiare dezvoltate prin FEERM, cu un buget de peste 1,4 miliarde de lei până la finele anului 2027. Programul prevede renovarea a cel puțin 507 mii m² de locuințe în următorii trei ani. Granturile acoperă până la 70% din investiție pentru Asociațiile de Proprietari în Condominiu, iar persoanele vulnerabile pot beneficia de acoperirea a până la 90% din contribuția proprie. Totodată, granturile pentru gospodăriile individuale, prin produsul de finanțare Casa Verde, reprezintă până la 50% din investiție, în limita a 200 mii lei. „Aceste soluții sunt concepute pentru a face investițiile în domeniul eficienței energetice mai accesibile și mai atrăgătoare pentru toți cetățenii”, a explicat Ion Muntean.
Marco Buechel, lider de componentă, GIZ Moldova a menționat că Republica Moldova a făcut deja pași importanți în direcția decarbonizării sectorului rezidențial și are acum o viziune clară asupra acțiunilor necesare. „În prezent, lucrăm împreună cu CNED pe mai multe direcții - în primul rând implementarea Programului FEERM, iar în al doilea rând - mobilizarea investițiilor private, prin credite acordate de băncile locale, atât pentru proprietarii de case individuale, cât și pentru asociațiile de proprietari de locuințe. Pe lângă renovarea clădirilor existente, trebuie să ne gândim și la construcțiile noi, care necesită investiții considerabile din start pentru a corespunde standardelor NZEB și, implicit, pentru a beneficia de un sprijin adecvat”, a subliniat Marco Buechel.
La rândul său, Dorel Noroc, președintele Asociației Băncilor din Moldova, a evidențiat rolul băncilor în finanțarea acestor programe. „Există un potențial enorm în domeniul eficienței energetice. O parte din costuri va fi acoperită din mijloacele CNED și partenerilor de dezvoltare, o parte din surse proprii ale beneficiarilor, dar restul prin credite bancare. Segmentul blocurilor locative necesită o stimulare mai mare, iar pentru aceasta este important să creștem apetitul băncilor de a finanța proiectele și să valorificăm instrumentele de garantare deja existente”, a precizat Dorel Noroc.
Agenda evenimentului a inclus prezentarea produselor financiare din cadrul FEERM și a Fondului de Garantare și Compensare al CNED, urmată de o sesiune de discuții, precum și inițiativa „Facilitarea dezvoltării de produse financiare pentru asociațiile de proprietari în condominiu, case individuale și companii de construcții”, însoțită de rezultatele unui studiu realizat pe baza răspunsurilor băncilor locale și organizațiilor de creditare nebancară. Totodată, au fost abordate parteneriatele, prioritățile și calendarul de implementare, iar proiectul-pilot de eficiență energetică rezidențială din Bălți, „Primele Rândunele”, a adus în atenție lecții și soluții practice de creditare.
Atelierul a fost organizat de Centrul Național pentru Energie Durabilă și GIZ Moldova în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M). E4M este implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei, cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca. Această activitate este finanțată de către Norvegia și Danemarca.
Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) este instituția publică din subordinea Ministerului Energiei care are misiunea de a coordona și de a organiza activitățile orientate spre asigurarea implementării politicii de stat în domeniile de activitate atribuite, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare pentru finanțarea și promovarea proiectelor și programelor în domeniile respective într-un mod durabil din punctul de vedere al mediului, al schimbărilor climatice, și care să contribuie la creșterea gradului de securitate energetică a țării.
Zeci de primării au participat la competiția „Energy Management Star Moldova”, care promovează eficiența energetică la nivel local
Primării din întreaga țară au participat, pe 19 și 20 iunie, la prima ediție a concursului „Energy Management Star Moldova” 2025, unde și-au împărtășit bunele practici în domeniul eficienței energetice și a valorificării surselor de energie regenerabilă.
Ucraina a reluat exportul de metal uzat în Transnistria, după o pauză de un an
După o pauză de un an, Ucraina a reluat exportul de materie primă către Uzina Metalurgică din Râbnița, situată pe teritoriul regiunii separatiste Transnistria – considerată un avanpost rusesc în Republica Moldova. Informația a fost publicată de portalul ucrainean obozrevatel.ua, cu referire la datele Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei, citat de obozrevatel.com.
Denis Șova: Trebuie să protejăm interesul economic al țării, dar nu să importăm, de exemplu, materie primă pentru vin
Partidul Nostru a declarat de nenumărate ori că suntem gata să colaborăm și cu America, și cu Europa, și cu Rusia, și cu China – cu toți cei cu care acest lucru este avantajos, în primul rând din punct de vedere economic. Dar a fi partener nu înseamnă a fi vasal. Astăzi, Moldova importă milioane de litri de materie primă pentru vin pe an, ceea ce subminează interesul economic al țării. Despre acest lucru a vorbit economistul Denis Șova, reprezentant al Partidului Nostru în CMC, la TVC21.
Comentarii facebook