SUA și NATO organizează exerciții militare de amploare în Europa pentru întărirea apărării colective
Statele Unite ale Americii și aliații din NATO vor desfășura în perioada următoare o serie amplă de exerciții militare în mai multe state europene, în cadrul unei inițiative menite să consolideze apărarea colectivă a alianței.
Potrivit informațiilor publicate de Digi24.ro, exercițiul principal, denumit „Sword 26”, va avea loc între sfârșitul lunii aprilie și luna mai și va reuni aproximativ 6.000 de militari americani și 9.500 de soldați aliați.
În cadrul acestor manevre vor fi utilizate peste 1.000 de echipamente militare, inclusiv drone și sisteme de rachete Patriot, fiind testate atât capacitățile de reacție rapidă, cât și integrarea tehnologiilor moderne în operațiuni.
Exercițiile se vor desfășura în mai multe țări europene, printre care Estonia, Germania, Italia, Lituania, Norvegia, Polonia, dar și în Finlanda și Suedia, cele mai noi state membre ale alianței.
Potrivit oficialilor militari, scopul acestor manevre este consolidarea apărării pe flancul estic al NATO și testarea capacității de răspuns la eventuale amenințări. În același timp, exercițiul va pune accent pe utilizarea inteligenței artificiale, operațiuni multidomeniu și combaterea dronelor.
Reprezentanții armatei americane au subliniat că „Sword 26” reflectă o schimbare strategică, trecând de la simpla desfășurare de trupe în Europa la validarea planurilor regionale de apărare și creșterea capacității de descurajare.
Exercițiile vin într-un context regional tensionat și au rolul de a demonstra unitatea și capacitatea NATO de a răspunde rapid și eficient la provocările de securitate.
Pakistan: Treizeci şi patru de copii şi o profesoară au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei şcoli
Cel puţin 34 de elevi şi o profesoară au murit, joi, după ce acoperişul unei şcoli s-a prăbuşit în timpul orelor în oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului, au declarat reprezentanţii Poliţiei şi ai echipelor de salvare, potrivit Reuters.
Inundații istorice la Istanbul: patru morți și mii de pagube. Cele mai grave viituri din 1942
Istanbulul se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii peste 80 de ani, după ploile torențiale care au lovit metropola turcă. Bilanțul victimelor a crescut vineri, 16 octombrie, la patru morți, în timp ce autoritățile continuă intervențiile în zonele afectate.
Trump îl atacă dur pe Zelenski: „Este mai dificil să negociezi cu el decât cu Putin”
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat noi critici la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l că nu dorește cu adevărat încheierea războiului cu Rusia.