CONFIRMAT// Președinția R.Moldova confirmă vizita la Chișinău a președintelui interimar al României, despre care a scris PulsMedia
UPDATE // Președinția R.Moldova confirmă vizita la Chișinău a președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, despre care a scris PulsMedia cu refreire la surse.
„Întrevederea va reconfirma relația specială dintre Republica Moldova și România, bazată pe o comunitate de limbă, istorie și cultură, și va sublinia angajamentul comun pentru aprofundarea cooperării bilaterale în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. La ora 11:30, cei doi demnitari vor susține o conferință de presă”, se arată în comunicatul Președinției.
Știrea Inițială
Potrivit surselor, Bolojan urmează să ajungă la Chișinău, sâmbăta aceasta, 1 martie, în prima sa vizită de lucru, în calitate de președinte interimar al României în R.Moldova. Acesta va avea o întrevedere cu omologul său, Maia Sandu, dar și cu alți reprezentanți ai conducerii R.Moldova.
Amintim că din 12 februarie, președintele Senatului de la București, Ilie Bolojan, asigură interimatul în funcția de președinte al României. În aceeași zi, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a anunțat că a avut o convorbire telefonică cu Ilie Bolojan în prima zi a mandatului său de președinte interimar al României.
La scurt timp, și Ilie Bolojan a făcut o postare despre discuția cu omologul său de la Chișinău.
Este prima discuție pe care Ilie Bolojan a avut-o cu un șef de stat în postura proaspăt dobândită de președinte interimar al României după demisia lui Klaus Iohannis.
„Am avut astăzi o convorbire telefonică cu doamna Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, care m-a felicitat pentru preluarea interimatului funcției de Președinte al României. I-am mulțumit pentru gândurile bune și pentru prietenia sinceră dintre țările noastre. România și Republica Moldova sunt legate printr-o relație specială, bazată pe o istorie comună, valori europene și proiecte de dezvoltare. Vom continua să colaborăm strâns pentru binele cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Moldova nu e singură. Suntem împreună, în aceeași luptă pentru un viitor mai bun!”, a scris Ilie Bolojan pe pagina sa de Facebook.
Câteva zile mai târziu, în cadrul unui discurs susținut cu prilejul întâlnirii anuale cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, Bolojan a declarat că „Sprijinul pentru Republica Moldova este pentru România o datorie”.
„Anul 2024 a adus progrese majore pe această cale, atât pentru Ucraina, cât și pentru Republica Moldova. Este important ca aceste progrese să continue. Sprijinul pentru Republica Moldova este pentru România o datorie. Republica Moldova va avea alegeri parlamentare în acest an, iar reziliența sa trebuie întărită. Fie că vorbim despre transport, despre energie sau despre rețele digitale, există un potențial imens în regiunea noastră și pentru rolul României. De aceea, coordonarea și proiectele comune cu Republica Moldova și Ucraina sunt vitale, ca și implicarea noastră în viitorul proces de reconstrucție a Ucrainei”, a menționat oficialul.
Aici este de precizat că Ilie Bolojan a mai fost la Chișinău, la data de 27 martioe 2023, în calitate de președinte al Consiliului Județean Bihor, când a participat alături de președintele Maia Sandu la inaugurarea parcului public și a teatrului de vară din localitatea Băcioi.
(VIDEO) Scandalul blocului de la Buiucani: MAN respinge acuzațiile PAS și invocă o hotărâre de Guvern
Fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din Consiliul Municipal Chișinău respinge acuzațiile PAS privind construcția blocului de pe strada Vissarion Belinski 4 și susține că lucrările sunt efectuate în baza actelor permisive și a documentației prevăzute de lege.
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Christopher Smith, noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova. Discuția s-a axat pe reintegrarea pașnică a țării și securitatea regională.
(VIDEO) Berlinschii cere explicații privind datoria de stat: „De la 69 la 132 de miliarde de lei. Unde au ajuns banii?”
Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii cere autorităților explicații privind creșterea datoriei de stat a Republicii Moldova și modul în care au fost utilizați banii împrumutați și fondurile europene în perioada 2021–2026.