Ministra Sănătății participă la cea de-a noua reuniune la nivel înalt a Inițiativei pentru Țările Mici

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco participă, în perioada 11-12 mai, la cea de-a noua reuniune la nivel înalt a Inițiativei pentru Țările Mici: promovarea sănătății și a bunăstării, care se desfășoară în orașul Luxemburg, Marele Ducat de Luxemburg.

publicat de Anatol Chirilov
joi, 11 mai 2023, 17:40
Hans Kluge Regional Director WHO/Europe

La întrunire sunt prezenți miniștri și alți delegați din cele 11 țări, care fac parte din Inițiativa pentru Țările Mici, reprezentanți ai altor state mici, dar și ai organizațiilor internaționale. 

Subiectele principale, discutate la reuniune, sunt promovarea echității în sănătate și a bunăstării, accelerarea acțiunilor pentru combaterea bolilor netransmisibile și a sănătății mintale la nivel comunitar, îmbunătățirea disponibilității și accesibilității medicamentelor, dezvoltarea resurselor umane în sănătate, valorificarea transformării digitale în țările mici. 

În cadrul sesiunii de discuție cu privire la accesul la medicamente, ministra Sănătății a declarat că asigurarea cetățenilor cu medicamente sigure, eficiente și calitative reprezintă o prioritate a sistemului medical din țara noastră. „Țările mici trebuie să-și consolideze eforturile pentru a depăși barierele în calea accesului la medicamente, în special cele generate de mărimea țării, care duc la lipsa mai multor tipuri de preparate”, a spus Ala Nemerenco. 

La reuniune, ministra a avut și un schimb de opinii cu prim-ministrul Luxemburgului, Xavier Bettel, despre situația din Republica Moldova. 

Menționăm că, reuniunea la nivel înalt marchează aniversarea celor zece ani de la înființare a Inițiativei pentru Țările Mici, dar și prima fază de implementare a Foii de parcurs către o sănătate mai bună în țările mici din Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății, pentru perioada 2022-2025.  

Inițiativa pentru Țările Mici a fost lansată de Biroul Regional OMS pentru Europa în anul 2013, fiind o platformă prin care 11 țări din regiune, cu o populație de două milioane de locuitori și mai puțin, își împărtășesc experiențele pentru a atinge obiectivele comune de sănătate.

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen

În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.