Alegeri în Rusia: Kadîrov câștigă cu aproape 100%, iar Rusia Unită își consolidează dominația Rata de participare - fără precedent din 2003. Cine este noua elită a Rusiei

Ramzan Kadîrov, un aliat apropiat al liderului rus Vladimir Putin, a fost reales pentru un al cincilea mandat în funcţia de lider al regiunii musulmane Cecenia, din sudul Federaţiei Ruse, cu aproape 100% din voturi, în timp ce partidul prezidenţial Rusia Unită se îndreaptă către un scor istoric, având rezultate mai bune chiar decât la precedentele alegeri, în ciuda războiului din Ucraina, care a costat viaţa a sute de mii de ruşi, a anunţat luni comisia electorală din Rusia.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 21 septembrie 2026, 18:32
Putin și Kadirov

Duminică, Rusia a încheiat alegerile pentru parlamentul naţional, precum şi pentru legislativele regionale şi unele posturi de guvernatori, un test al sistemului politic strict controlat al ţării după 4 ani şi jumătate de război în Ucraina. Partidele şi candidaţii susţinuţi de Kremlin au câştigat detaşat, după ce majoritatea candidaţilor anti-război au fost excluşi din cursă, scrie Reuters.

Kadîrov, un dictator local, se bucură de o mare libertate de acţiune din partea lui Putin pentru a conduce Cecenia ca pe un fief personal, în schimbul asigurării stabilităţii regiunii, unde, în anii '90, a făcut ravagii o insurgenţă islamistă antirusă.

Comisia Electorală Centrală a Rusiei a declarat că Kadîrov a obţinut 99,85% din voturi în Cecenia, ceea ce reprezintă chiar o uşoară creştere faţă de cele 99,73 procente obţinute în 2021, în ciuda faptului că circulă zvonuri tot mai persistente că ar fi grav bolnav.

Observatorii internaţionali au criticat în trecut aspru desfăşurarea alegerilor în această mică regiune montană.

Kadîrov, care respinge astfel de critici ca fiind încercări susţinute de Occident de a-i submina puterea, subliniază în mod regulat loialitatea sa personală faţă de Putin şi a susţinut o linie dură în privinţa Ucrainei, unde, potrivit propriilor declaraţii, forţele sale cecene luptă încă din 2022.

Ascensiunea sa la putere a avut loc după ce propriul său tată, Ahmat, a fost ucis într-un atentat cu bombă în 2004, comis de insurgenţi care îl considerau un trădător. Organizaţiile pentru drepturile omului acuză de mult timp guvernul lui Kadîrov de încălcări pe scară largă ale drepturilor omului, inclusiv împotriva jurnaliştilor şi a homosexualilor, lucru pe care acesta îl neagă.

RUSIA UNITĂ, PE NOI CULMI DE SUCCES

Pe de altă parte, potrivit rezultatelor preliminare anunţate luni de Comisia Electorală, partidul de guvernământ din Rusia, "Rusia Unită", este pe cale să obţină un număr record de locuri în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, în urma primelor alegeri parlamentare din ţară de la declanşarea invaziei pe scară largă din Ucraina. Cu 95% din voturi numărate, preşedinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Ella Pamfilova, a anunţat că "Rusia Unită" a obţinut 57,83% din voturile pe liste de partid, dominând totodată circumscripţiile uninominale, unde candidaţii săi conduceau în 208 din cele 225 de circumscripţii, relatează The Moscow Times.

Pamfilova a declarat că "Rusia Unită" urmează să obţină aproximativ 355 de locuri în Duma de Stat, care numără 450 de locuri - depăşind recordul său anterior de 343 de locuri stabilit în 2016 şi menţinându-şi cu uşurinţă majoritatea constituţională calificată.

Alte patru partide au depăşit pragul electoral pentru a intra în parlament: Partidul Comunist, cu 40 de locuri, Partidul Liberal-Democrat (LDPR), de orientare naţionalistă, cu 25, "Oameni Noi", cu 20, şi "O Rusie Dreaptă", cu patru.

Rata de participare a atins aproape 60%, cea mai ridicată pentru alegerile parlamentare din 2003, potrivit ziarului "Kommersant".

"NOUA ELITĂ" A RUSIEI

Analiştii independenţi au descris scrutinul - pe care preşedintele Vladimir Putin l-a prezentat ca un test al sprijinului public pentru efortul de război - drept cel mai lipsit de competitivitate din istoria modernă a Rusiei.

Se preconizează că cel puţin 86 de veterani ai războiului din Ucraina vor obţine locuri în noua Dumă de Stat. Putin i-a prezentat pe veteranii deveniţi politicieni drept "noua elită" a Rusiei.

Partidul liberal "Iabloko", singurul partid care a candidat pe o platformă anti-război, nu a reuşit să obţină niciun loc în circumscripţiile uninominale.

În luna august, Curtea Supremă a Rusiei a interzis participarea partidului "Iabloko" la scrutinul pe liste de partid, iar candidaţii săi din circumscripţiile uninominale s-au confruntat, de asemenea, cu excluderea şi presiunile din partea autorităţilor.

Comisia Electorală Centrală a declarat că rezultatele oficiale finale ale alegerilor vor fi publicate cel mai devreme vineri.

Sursa: news.ro

(VIDEO) Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT. Locuinţa sa şi alte imobile vizate de percheziții într-un dosar de înşelăciune

Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineaţă, la locuinţa sa şi în alte patru imobile având loc percheziţii într-un dosar de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Percheziţiile se desfăşoară în Bucureşti, Mogoşoaia, Ciolpani şi Buftea.

Cum va funcționa aplicația europeană de verificare a vârstei pentru accesul pe rețelele de socializare

Comisia Europeană a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la rețelele de socializare, cu conturi supravegheate de părinți până la vârsta de 15 ani, măsură ce se va baza pe un instrument construit de Bruxelles: o aplicație gratuită, open-source, de verificare a vârstei, care informează o platformă dacă un utilizator îndeplinește un anumit prag de vârstă, fără a-i dezvălui identitatea, transmite Reuters care publică vineri un material informativ despre prevederile acestei legi.