Badantă moldoveancă, arestată în Italia după ce a fost prinsă beată la locul de muncă
O moldoveancă în vârstă de 49 de ani, angajată de câteva zile în Italia ca îngrijitoare a unei vârstnice cu dizabilități, a fost arestată și dusă la închisoarea pentru femei Secondigliano din Napoli. Ea este acuzată de rele tratamente, tâlhărie, furt, amenințări și ultraj.
Intervenția forțelor de ordine a avut loc la Maddaloni, în provincia Caserta, după un apel la 112.
Potrivit carabinierilor Companiei Maddaloni, chemați de nora bătrânei, în locuință au fost găsite condiții igienico-sanitare sub orice limită.
Pe pat și pe podeaua dormitorului erau excremente umane, iar în casă erau mai multe scutece pentru adulți murdare, lăsate la voia întâmplării.
Femeia de 81 de ani, total lipsită de îngrijire, era în lacrimi, seminudă pe un scaun cu rotile, în stare fizică și psihică precară, cu vânătăi pe brațe.
La sosirea militarilor, îngrijitoarea moldoveancă se afla în stare evidentă de ebrietate, emanând un miros puternic de alcool.
Aceasta a strigat la vârstnică în altă limbă, probabil în română, a refuzat să-și comunice identitatea, i-a filmat pe carabinieri cu telefonul mobil și i-a amenințat că „îi va lăsa fără loc de muncă”, după care i-a agresat cu lovituri de picioare și pumni.
În urma percheziției corporale, carabinierii au găsit în geanta badantei 270 de euro în numerar și telefonul mobil al pensionarei, despre care s-a stabilit că îi fusese luat pentru a o împiedica să ceară ajutorul familiei.
Nora bătrânei le-a declarat carabinierilor că îngrijitoarea o obliga pe soacra sa să rămână la pat toată ziua și că, în mai multe rânduri, ar fi lovit-o când îi cerea s-o ridice din pat.
Având în vedere situația, a fost solicitată intervenția echipajului medical de urgență 118, care i-a acordat bătrânei primele îngrijiri la fața locului.
Îngrijitoarea a fost arestată și transferată la penitenciarul pentru femei Secondigliano din Napoli, fiind pusă la dispoziția autorității judiciare pentru evaluarea măsurilor legale.
Sursa: rotalianul.com
(VIDEO) Inundații devastatoare în Spania: cel puțin cinci morți, mii de evacuați și peste 100.000 de elevi fără cursuri
Cel puțin cinci persoane au murit, iar mii de locuitori au fost evacuați în estul Spaniei, după ce furtuna Adam a provocat ploi torențiale, inundații masive și revărsarea mai multor râuri. Regiunea Valencia se numără printre cele mai afectate zone.
Zelenski a sosit în Norvegia pentru a se întâlni cu Witkoff şi cu preşedintele Finlandei, după ce Trump a afirmat că Rusia s-a comportat rezonabil în privinţa Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi la Oslo pentru a se întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în încercarea de a repara relaţiile cu Washingtonul, care s-au deteriorat brusc în ultimele două săptămâni, pe măsură ce preşedintele Donald Trump a curtat din ce în ce mai mult Moscova, relatează Reuters.
Bursele mondiale înregistrează scăderi puternice, iar prețul petrolului depășește 110 dolari pe baril
Piețele financiare internaționale au înregistrat marți, 20 octombrie 2026, scăderi semnificative, pe fondul îngrijorărilor privind investițiile masive în inteligența artificială și al creșterii accelerate a prețurilor petrolului.