Berlinschii cere PAS-ului să urgenteze reforma justiției
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a cerut majorității parlamentare a Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) să urgenteze reforma justiției, criticând lipsa de progrese în procesul de vetting al judecătorilor.
Potrivit acestuia, întârzierea audierilor candidaților pentru Comisia de vetting blochează reformele din sistemul judiciar. Berlinschii a precizat că, împreună cu alți membri ai Comisiei juridice, a solicitat încă din 12 martie convocarea ședinței pentru audierea celor trei candidați desemnați, însă până în prezent nu a fost stabilită o dată oficială.
„Repet clar: reforma justiției trebuie deblocată. Responsabilitatea este în totalitate a majorității PAS, care controlează agenda și deciziile”, a declarat deputatul în cadrul ședinței Comisiei juridice.
El a subliniat că, deși organizarea ședinței depinde și de disponibilitatea candidaților, absența unui calendar clar indică stagnare și lipsă de voință politică.
„PAS trebuie să spună direct cetățenilor când vor avea loc audierile și când va fi deblocată reforma justiției. Orice amânare este inacceptabilă”, a adăugat Berlinschii.
Deputatul a făcut un apel către majoritatea parlamentară să deblocheze reforma justiției, subliniind că aceasta este esențială pentru asigurarea unui sistem juridic eficient și transparent în beneficiul cetățenilor.
(VIDEO) Parlamentul a aprobat în prima lectură licențierea temporară a importurilor de cereale. Proiectul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov, a acumulat 83 de voturi!
Parlamentul a votat în prima lectură, cu 83 de voturi, proiectul de lege privind licențierea temporară a importurilor de cereale și culturi oleaginoase. Inițiativa legislativă a fost prezentată de deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară.
(VIDEO) Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești: „Sistemul de siguranță este prăbușit complet”
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia imediată a ministrului Justiției și a ministrului Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești, unde o femeie a fost împușcată mortal de soțul său, iar trei copii au rămas orfani.
Tofan, despre cei cu case și mașini care primesc compensații: „Sunt mai șmecheri decât alții”. Guvernul pregătește filtre mai stricte
Guvernul pregătește criterii mai stricte pentru acordarea compensațiilor la energie, astfel încât ajutorul să ajungă la gospodăriile care au cu adevărat nevoie de sprijin. Premierul Vasile Tofan spune că veniturile declarate oficial nu reflectă întotdeauna situația financiară reală a unei familii.